Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Succes consistent: FC Caransebeş - UTA 0-2

E clar acum că UTA se simte bine în deplasare. Azi alb-roşii au obţinut al 3-lea succes stagional extern.

Succes consistent: FC Caransebeş - UTA 0-2
Comentează 0

UTA a început în forţă jocul de la Caransebeş, rând pe rând: Burlă, Botiş şi Szekely au pus în pericol poarta gazdelor. În minutul 27 Hlistei a pătruns pe stânga, a pasat în centru, Szekely a așezat balonul pentru Strătilă, care l-a păcălit pe Suciu din fentă și a șutat plasat, cu stângul, în diagolană la vinclu, şi era 0-1. UTA continuă să domine jocul, Polgar trage puţin peste şi finalul primei reprize găseşte trupa lui Nagy într-un avantaj meritat.

La 10 minute de la reluare  Hlistei a centrat de pe stânga, Strătilă i-a așezat inteligent lui Jorza care a trimis plasat în poartă din 13 metri şi era 0-2. UTA e mult mai matură decât adversarul şi continuă să irosească ocazii prin Chindriş, Szekely, Curtuiuş sau Hlistei. Se încheie meciul cu o victorie meritată pe deplin a UTA-ei, care a făcut un joc consistent.

UTA: Miron – Polgar, Manea, Botiş, Burlă – Chindriş, Jorza, Strătilă (Copil), Hlistei (Gligor) – Curtuiuş, Szekely (Man)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite