-6°C
Căldura extremă se amplifică rapid în Europa: „extremitatea” valurilor de căldură din Europa a crescut de circa zece ori față de perioada 1961–1990
Un nou studiu sugerează că episoadele de căldură extremă din Europa nu doar că sunt mai frecvente, ci ating o „extremitate” mai mare, estimată la un ordin de mărime față de a doua jumătate a secolului trecut, pe baza unor indicatori calculați pentru perioada 2010–2024 comparativ cu 1961–1990.
Imaginile utilizate în acest material sunt generate cu ajutorul inteligenței artificiale, în scop ilustrativ.
Pe termen scurt, astfel de rezultate contează pentru planificarea avertizărilor meteo, a răspunsului sanitar și a măsurilor de adaptare în orașe, unde valurile de căldură se traduc direct în stres termic, consum energetic mai mare și presiune pe infrastructură. În ultimii ani, episoadele de caniculă au devenit un test repetat pentru sistemele publice, iar diferența o face capacitatea de a măsura nu doar „cât de des” apare un eveniment, ci și „cât de sever” este.
În materialul agregat de Perplexity Discover, concluzia centrală este că influența încălzirii antropice a amplificat masiv căldura extremă în Europa. Cercetarea introduce o familie de metrici care urmăresc simultan mai multe componente ale unui eveniment: frecvența, durata, magnitudinea depășirii pragului, aria afectată și expunerea în timp.
Studiul lucrează cu un prag local pentru „extrem”, definit ca temperatura de la fiecare locație care era depășită de doar 1% dintre valorile zilnice în intervalul 1961–1990. Această abordare evită comparațiile nedrepte între regiuni foarte diferite climatic și permite evaluarea schimbărilor în raport cu „normalul” istoric al fiecărei zone.
Aplicând metoda pe seturi de date zilnice (temperaturi maxime) pentru 1961–2024, autorii arată că indicatorul compozit de „extremitate totală” al căldurii (care combină intensitatea, durata și extinderea) crește în multe regiuni europene de aproximativ zece ori în perioada 2010–2024 față de 1961–1990, cu variații regionale semnificative. În termeni simpli, nu vorbim doar despre mai multe zile calde, ci despre episoade care depășesc mai mult pragurile istorice, țin mai mult și acoperă arii mai mari.
Un detaliu relevant este că pragul „extrem” diferă puternic între zone: în Austria, reperul local se situează în jurul a 30°C, în sudul Spaniei trece de 35°C, iar în Finlanda poate fi în jur de 25°C. Aceeași etichetă („extrem”) descrie, așadar, situații adaptate la climatul local, ceea ce face comparația la scară europeană mai robustă.
Dincolo de partea metodologică, mesajul este că amplificarea observată depășește variabilitatea naturală estimată pentru aceste intervale, ceea ce întărește legătura dintre trendul de încălzire și severitatea valurilor de căldură. În practică, asta înseamnă că planurile de adaptare trebuie să țină cont de evenimente mai lungi și mai intense, nu doar de recorduri izolate.
În plan practic, concluziile studiului pot influența mai multe domenii simultan: de la sănătatea publică, unde pragurile de alertă și intervențiile pentru persoanele vulnerabile trebuie ajustate la episoade mai intense și mai lungi, la urbanism, prin măsuri care reduc efectul de „insulă de căldură” (umbrire, extinderea spațiilor verzi, materiale care reflectă radiația), și până la infrastructură și energie, unde rețelele trebuie dimensionate pentru consumuri crescute în perioade prelungite de caniculă; esențial nu este doar numărul zilelor calde, ci severitatea cumulată a fiecărui eveniment.
