Sprijin pentru 12 administrații locale
Consiliului Județean Arad acordă sprijin financiar pentru 12 administrații locale, astfel încât proiectele de investiții aflate în derulare să poată continua și să fie finalizate la termen. Fondurile vor susține investiții în școli, eficiență energetică, drumuri, utilități publice, multe dintre acestea fiind finanțate prin programe europene și necesitând cofinanțare sau resurse suplimentare.
Sumele provin din cota de 6% din impozitul pe venit aflată la dispoziția Consiliului Județean Arad și sunt repartizate administrațiilor locale în urma solicitărilor transmise de acestea, pentru investiții considerate prioritare.
Astfel, orașul Lipova va beneficia de o alocare de 500.000 de lei pentru continuarea lucrărilor de reabilitare energetică a Liceului „Atanasie Marienescu”, proiect finanțat prin PNRR și realizat în prezent în proporție de 64%. La Nădlac vor fi alocați 235.000 de lei, destinați alimentării cu energie electrică CAV, realizării unui foraj pentru alimentarea cu apă și amenajării unei piste de biciclete. Orașul Pecica va primi 280.000 de lei pentru acoperirea cheltuielilor neeligibile aferente proiectelor privind sistemele inteligente de management urban și amenajarea punctelor de reîncărcare pentru vehicule electrice, iar orașul Sebiș va beneficia de 500.000 de lei pentru modernizarea drumului județean DJ 792G.
În mediul rural, comuna Bata primește 100.000 de lei pentru realizarea unui sistem de hidranți de incendiu, cu puț, sistem de pompare și rezervor în localitățile Bata și Țela. La Dorobanți se suplimentează cu 80.000 de lei finanțarea pentru reabilitarea Casei de Oaspeți, investiție aflată într-un stadiu de implementare de aproximativ 80%, iar comuna Hășmaș beneficiază de o suplimentare de 400.000 de lei, destinată continuării lucrărilor de renovare energetică a clădirii Primăriei și a Căminului Cultural.
Pentru comuna Iratoșu se alocă suplimentar 80.000 de lei în vederea continuării proiectului de construire și dotare a noii școli primare și gimnaziale. Comuna Mișca va primi 100.000 de lei pentru extinderea, modernizarea și dotarea Școlii Gimnaziale din Vânători, iar comuna Peregu Mare beneficiază de 160.000 de lei pentru amenajarea unei parcări la Școala și Dispensarul din Peregu Mic și pentru extinderea iluminatului public către cimitirul din Peregu Mare.
Totodată, comuna Semlac primește 200.000 de lei pentru finalizarea parcului fotovoltaic destinat autoconsumului, investiție realizată deja în proporție de 90%, iar comuna Șofronea beneficiază de 80.000 de lei pentru finalizarea lucrărilor la rețeaua de gaze din localitatea Sânpaul, proiect aflat într-un stadiu de execuție de aproximativ 80%.
„Răspundem tuturor solicitărilor primite din partea administrațiilor locale, acolo unde constatăm că este nevoie de intervenția noastră, pentru continuarea unor investiții importante în comunitate, astfel încât să ducem la bun sfârșit proiecte finanțate din fonduri europene, guvernamentale sau locale. Este de datoria noastră să ne implicăm și să fim parteneri ai primăriilor, astfel încât eforturile lor, asociate cu eforturile noastre, să se regăsească în proiecte de care beneficiază toți locuitorii județului”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.



























