Sfârșit de coșmar: Georgescu a anunțat că își încheie implicarea activă în viața politică; oare dă banii înapoi?
Călin Georgescu a anunțat ieri seară că își încheie implicare activă în viața politică. Asta, după ce a dat peste cap întreaga societate românească cu elucubrațiile pe care a fost în stare să le lanseze și după ce a încercat de două ori să ajungă la putere, prima dată cu ajutorul TikTok, iar a doua oară prin intermediul lui George Simion, candidatul AUR, care promitea că dacă va fi ales îl va desemna prim-ministru. Cei mai mulți români care s-au prezentat la urme pe 18 mai au votat însă împotriva acestui plan, iar fostul candidat este nevoit să facă un pas în spate. Suntem foarte curioși însă dacă va da banii înapoi celor care au investit sume importante în campania lui, având în vedere eșecul înregistrat.

Călin Georgescu a declarat, într-un mesaj video postat luni seară pe pagina de YouTube a postului Realitatea, că își concentrează „acum toată atenția și energia asupra familiei” sale, despre care spune că „are nevoie de liniște și mai ales de sănătate după această perioadă intensă și tumultuoasă”, scrie comisarul.ro.
Călin Georgescu le-a mulțumit celor care l-au „susținut”, dar și celor care „au fost contra” sa, „pentru că asta este valoarea democrației”, și a anunțat că își încheie „implicarea activă în procesul politic”.
„Alegerile pentru funcția de Președinte al României din 2025 s-au încheiat. Odată cu acestea, am ales să închei și implicarea mea activă în procesul politic, considerând că această etapă a mișcării suveraniste s-a încheiat din punctul meu de vedere. Vreau să subliniez că această alegere este una personală și nu implică nicio judecată asupra celor care continuă să susțină această cauză. Aleg să fiu, de acum înainte, un observator pasiv al vieții publice și sociale. Nu este o renunțare, ci o alegere responsabilă, făcută cu respect față de popor și cu înțelegere față de situația actuală”, a mai spus Călin Georgescu.
Una peste alta, apariția meteorică în viața politică a lui Georgescu a fost un coșmar, și nu prin faptul că a reușit să atragă voturile a milioane de oameni nemulțumiți de clasa politică actuală, ci prin modul în care a făcut-o, prin teoriile lipsite de bază științifică lansate în spațiul public și prin încercarea de resuscitare a unei mișcări care a făcut să curgă mult sânge în perioada interbelică, până la rebeliunea din 1941.
Intrați AICI pentru detalii și video.