Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Senatorul Glad Varga: „Dacă președintele decide să nominalizeze un premier de la PSD, PNL trece în opoziție”

Senatorul Glad Varga a analizat efectele Congresului PNL și a explicat poziționarea PNL față de guvernare, în cadrul unei conferințe de presă.

Senatorul Glad Varga: „Dacă președintele decide să nominalizeze un premier de la PSD, PNL trece în opoziție”
Comentează

„Mulțumesc echipei PNL Arad pentru susținere, în calitate de secretar general adjunct am contribuit la organizarea Congresului pe repede înainte. PNL a fost obligat să aibă o reacție rapidă la atacurile PSD: forurile au dat ultimatum colegilor care au acceptat nominalizări în Guvernul Veștea pentru retragere, au fost confirmate deciziile anterioare ale PNL de a nu colabora cu PSD. S-a decis organizarea Congresului, care a dat un  semnal de unitate. Moțiunea lui Ilie Bolojan, «Modernizare cu rădăcini», vorbește de reforme, seriozitate, modernizarea instituțiilor, toate asumate și la guvernare până când PSD a dezertat. PNL are o direcție clară, urmărim câștigarea încrederii prin muncă, seriozitate, rezultate. Congresul s-a încheiat, avem o situație dificilă, trebuie luate decizii imediat pentru că economia și fondurile europene nu stau pe loc. PNRR este foarte urgent, avem celelalte investiții din fonduri europene iar Guvernul interimar are puteri limitate”, a spus acesta.

Glad Varga a amintit cele două variante pe care PNL le-a prezentat președintelui Nicușor Dan: guvern PNL, USR, UDMR minoritar, cu susținere politică sau Guvern minoritar PSD. „Avem linii roșii trasate, vorbim despre un pact pe 6 luni, pentru partide nu pentru cetățeni. Prioritățile Guvernului sunt reformele, economia, obținerea fondurilor din PNRR. Dacă președintele decide să nominalizeze un premier de la PSD, trecem în opoziție, fără secretari de stat, prefecți. Din opoziție, vom monitoriza cu atenție guvernarea”, a declarat senatorul liberal.

 

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite