-6°C
Rubio Pro Copilărie Pro Viață: Scrisoare deschisă către... cei care vor judeca mâine!
În vremuri în care etichetele ("ONG-gisti " "sorosisti", "trebuie să fie ceva necurat in spatele acestor ONG -uri", etc) se rostesc prea ușor, mai ușor decât adevărurile.
În care judecata colectivă tinde să devină sumară, urmată de o execuție publică, pe paginile de socializare, simt nevoia de a spune o poveste.
Nu pentru a convinge pe cineva, ci pentru a lumina.
Se vorbește tot mai des, în ultima perioadă, despre ONG-uri ca despre o masă indistinctă, suspectă prin însăși existența ei.
Dar poate că, înainte de a judeca, ar trebui să întrebăm: cine sunt, de fapt, cei despre care vorbim?
Astfel că mă simt dator să destăinui povestea noastră.
Ea începe în 2012!
Nu ca un proiect, ci ca un răspuns.
Un răspuns la întâlnirea directă cu suferința, copii rămași fără unul sau ambii părinți, familii în care viața fusese frântă prea devreme.
De atunci au trecut 14 ani. Ani în care nu am rămas într-o singură formă de ajutor, ci am încercat să
răspundem nevoilor comunității în multiple feluri.
Am inițiat proiecte pentru salubrizare și înfrumusețarea orașului, pentru că și spațiul în care trăim ne modelează demnitatea.
Am derulat campanii dedicate sănătății femeii, pentru că prevenția poate salva vieți acolo unde tăcerea devine pericol.
Am atras atenția asupra ediției și culturii, prea des lăsată la marginea preocupărilor noastre cotidiene.
Fiecare proiect a fost, în esență, o chemare: către conștientizare, către implicare, către responsabilitate.
Și totuși, dincolo de toate aceste inițiative, nu am uitat niciodată miezul existenței noastre: sprijinirea familiilor monoparentale, ca urmare a decesului unuia sau a ambilor părinți.
Acolo unde destinul a lăsat un gol imposibil de umplut, dar nu imposibil de alinat.
În acești 14 ani, peste 100 de copii au fost parte din drumul nostru.
Astăzi, mai mult de 40 de copii fac parte din ceea ce noi numim, nu întâmplător, o familie.
O adevărată familie construită nu prin vorbe, ci prin continuitate. ( cei care au dubii, îi pot întreba, ei sunt aici, în Arad, zi de zi).
Toate acestea nu s-au născut din finanțări publice și nici din sprijin politic.
În primii șapte ani, tot ceea ce am făcut a fost susținut exclusiv din resurse proprii.
Ulterior, odată cu creșterea proiectelor, ni s-au alăturat parteneri din mediul privat, colaboratori de-ai mei, oameni și companii care au înțeles că responsabilitatea socială nu este un slogan, ci o alegere.
Dintre aceștia, un rol esențial l-a avut grupul german Freudenberg, căruia îi adresez, și pe această cale, recunoștința noastră sinceră.
Unul dintre proiectele de suflet, „Construiește viitorul astăzi”, este poate cea mai limpede expresie a credinței noastre în educație.
Studenții din grupul țintă beneficiază de o bursă anuală de 12.000 de lei, acordată în transe lunare, pe întreaga durată a studiilor. Nu doar sprijin punctual, ci însoțire constantă.
Au trecut șase ani de la demararea acestui proiect.
Astăzi, șase studenți își construiesc viitorul cu acest sprijin.
Anul trecut au fost șapte.
Alții, între timp au absolvit.
Iar pentru noi, fiecare dintre ei reprezintă o promisiune împlinită.
Acest proiect a fost posibil și datorită programului e2, al Freudenberg, o dovadă că atunci când valorile se întâlnesc, rezultatele devin durabile.
Bineînțeles aceste parteneriate sunt girate de persoanele în cauză. Aceste fonduri nu cad din copac. Se depun eforturi susținute pentru obținerea lor.
Un alt proiect fantastic este : " Dialog pentru reușită "care și el are deja doi anișori. Îl puteți urmări pe paginile de Facebook. Și atâtea altele.
Și totuși, dincolo de toate acestea, rămâne o neliniște.
Aceea că, într-un climat în care generalizarea devine regulă, există riscul ca organizații construite cu trudă și bună-credință să fie puse sub aceeași etichetă nedreaptă.
A numi toate ONG-urile „sorosiste”, „politizate” sau „dependente de stat” nu este doar o eroare de judecată, este o nedreptate.
Pentru că asemenea etichete nu rănesc doar imaginea.
Ele pot descuraja, pot eroda, pot chiar închide inițiative care, în tăcere, susțin vieți.
Și atunci ne întoarcem, inevitabil, la o veche înțelepciune românească:
"Niciodată binele făcut nu rămâne nepedepsit."
Dar poate că adevărata întrebare nu este de ce se întâmplă acest lucru, ci dacă avem puterea de a continua, în ciuda lui.
Noi am ales să continuăm.
Nu pentru recunoaștere.
Nu pentru validare.
Ci pentru acei copii pentru care prezența noastră face diferența dintre abandon și speranță.
Aceasta este povestea noastră.
Și, poate, și un apel tăcut la discernământ.
Ciprian Emanuel CRISTEA
Președinte Rubio Pro Copilărie Pro Viață
