Președintele analizează mai multe scenarii pentru noul Executiv, cu Tomac favorit
Negocierile pentru formarea noului Guvern au intrat într-o nouă etapă, după ce președintele Nicușor Dan i-a informat pe liderii fostei coaliții că intenționează să îl propună pe Eugen Tomac pentru funcția de premier. Discuțiile purtate luni cu Sorin Grindeanu, Ilie Bolojan și Dominic Fritz nu au dus însă la un acord privind structura viitorului Executiv, potrivit presei naționale.
Surse politice afirmă că varianta Tomac capătă tot mai multă greutate, în condițiile în care PNL rămâne reticent la o formulă guvernamentală în care PSD ar avea un rol central. În paralel, la Cotroceni se analizează inclusiv scenariul unui Executiv PSD–USR–UDMR, condus de Tomac, președintele insistând ca USR să revină la guvernare pentru a asigura o majoritate stabilă. Deși Dominic Fritz nu ar fi respins complet ideea, conducerea USR consideră că intrarea într-un guvern alături de PSD ar reprezenta „o sinucidere politică”.
În lipsa unui acord între PSD și PNL, social-democrații transmit că „toate variantele sunt pe masă”, iar unele voci susțin că Ilie Bolojan ar fi fost „mai flexibil” în discuțiile de luni. Totuși, un scenariu acceptabil pentru toate partidele din fosta coaliție ar putea fi desemnarea lui Eugen Tomac, europarlamentar și consilier prezidențial, pentru a forma noul Guvern.
În interiorul PSD, există disponibilitatea de a analiza o eventuală nominalizare a lui Tomac, cu condiția ca Executivul să fie unul politic, nu tehnocrat. Varianta unui cabinet format din miniștri tehnocrați, discutată inițial, pare tot mai greu de realizat, în contextul în care atât PNL, cât și USR au exclus public o astfel de formulă.
Pe lista scurtă a președintelui s-au aflat și alte nume din zona economică și instituțională – Delia Velculescu, Matei Șerban și Radu Burnete –, însă Tomac rămâne opțiunea cu cele mai mari șanse în acest moment.
Sursa foto: Facebook Eugen Tomac


















