Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

(FOTO) Săptămâna Școala în Siguranță, la final

În perioada 19-25.05.2025, s-a desfășurat “Săptămâna Școala în Siguranță”, în vederea conștientizării elevilor cu privire la necesitatea adoptării unui comportament pozitiv în prevenirea violenței în mediul școlar și pentru asigurarea unui climat educational optim. 

(FOTO) Săptămâna Școala în Siguranță, la final
Comentează

Au fost desfășurate activități în 139 unități de învățământ, unde polițiștii s-au întâlnit cu aproximativ 3.500 de elevi.

S-au purtat discuții cu privire la prevenirea violenței în mediul școlar, prevenirea bullying-ului și cyberbullying-ulii, al criminalității informatice, dar și al infracțiunilor la viața sexuală și violarea vieții private. S-a pus accentul și pe prevenirea consumului și traficului de droguri, în rândul elevilor.

Săptămâna s-a încheiat cu participarea polițiștilor din cadrul Biroului Siguranța Școlară și Serviciului Rutier la activitatea “Orășelul  Copiilor” în parcul Europa,  activitate organizată în parteneriat cu Școala John Huenergardt.

Galerie foto (3)


Scrie un comentariu

trimite