S-a semnat contractul pentru Drumul Regelui
Modernizarea drumului dintre Vața de Jos (Hunedoara) și Petriș (Arad), cunoscut sub numele de „Drumul Regelui”, a ajuns la capitolul semnării contractului. Vorbim despre porțiunea de drum aparținând județului Arad până la limita cu județul Hunedoara, un tronson în lungime de 4,194 km. Valoarea lucrărilor se ridică la 31.575.058, 72 lei, fără TVA.

„Județul Arad are un potențial de dezvoltare turistică imens. Avem o stațiune de interes național, Moneasa, unde am modernizat infrastructura, avem alte stațiuni de interes local, Lipova, Ghioroc, Ineu, Pecica. Acum, prin acest drum, denumit simbolic «Drumul Regelui», legăm Aradul de Hunedoara. Aici, un reper istoric și cultural îl reprezintă Săvârșinul, care se va lega de Vața și, prin extindere, de Țebea. Acest drum poate crea o zonă care să devină atracție turistică, pentru că la aceste aspecte adăugăm și pitorescul locurilor”, a afirmat Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.
Investiția va fi realizată din fonduri europene, prin Programul Regional Vest 2021-2027. Proiectul include modernizarea a 17 kilometri de drum, din care 13 kilometri în județul Hunedoara și 4 kilometri în județul Arad, pe tronsonul Vața de Jos – Petriș. Consiliul Județean Arad și Consiliul Județean Hunedoara au semnat un parteneriat pentru modernizarea acestui drum.
Durata pentru a efectua lucrările este de 36 de luni, proiectul incluzând lucrări de construcție, măsuri de siguranță rutieră, accesibilitate pentru persoanele cu mobilitate redusă și consolidare versanți.