Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

S-a deschis centrul de înscrieri la UVVG

Centrul de Înscrieri pentru Admitere la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad și-a deschis porțile tuturor celor interesați în a urma studii universitare sau a-și continua specializările post universitare. Centrul se află la sediul Rectoratului UVVG din Arad, Bdul Revoluției nr. 94.

S-a deschis centrul de înscrieri la UVVG
Comentează 0

Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” este o instituție de învățământ cu prestanță, de referință în peisajul universitar de profil actual, la nivel național și nu numai. Și în acest an, oferta educațională este una variată, astfel încât cei interesați de continuarea studiilor la nivel universitar, precum și cei care doresc să se specializeze într-o anumită direcție, să aibă la dispoziție programele necesare. Societatea are nevoie de profesioniști, iar UVVG asigură această formare prin cadre didactice bine pregătite și prin dotări la standarde ridicate atât în Arad cât și în extensiile noastre din Sebiș, Baia Mare, Satu Mare, Marghita și Zalău. Atât eu, cât și întreaga comunitate academică pe care o reprezint, le doresc viitorilor studenți mult curaj în a-și urma visul și mult succes la toate examenele vieții”,  a declarat prof. univ. dr. habil. Coralia Adina Cotoraci, rector al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.

Oferta pentru anul universitar 2024 – 2025 este:

MEDICINĂ, în română, engleză și franceză,   4 programe de licență și 3 programe de masterat (dintre care 1 în limba engleză), studii de doctorat și rezidențiat

FARMACIE, cu 2 programe de licență

STOMATOLOGIE, cu 2 programe de licență și cursuri de educație medicală continuă

ȘTIINTE JURIDICE (DREPT), cu 2 programe de licență și 2 de master

ȘTIINȚE ECONOMICE, INFORMATICĂ ȘI INGINERIE, cu 6 programe de licență, 4 de masterat

ȘTIINȚE SOCIO-UMANE, EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT, cu 8 programe de studii de licență și 3 de masterat

Pentru cei care încă nu au luat o decizie finală privind drumul profesional pe care vor să îl urmeze, specialiștii UVVG oferă  consiliere în acest sens.

Reprezentanții universității stau la dispoziția celor interesați cu toate informațiile necesare înscrierii, de luni până vineri între orele 8:00 – 17:00. Bdul Revoluției nr 94.

Detaliile despre înscrieri pot fi obținute de asemenea și pe site-ul  Inscriere Online - Admitere 2024 (uvvg.ro).

Galerie foto (3)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite
















Inchide