Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Risc de suspendare a activității: Primăria Arad anunță reînnoirea autorizațiilor pentru 2026

Primăria Municipiului Arad informează operatorii economici că autorizațiile de funcționare, autorizațiile de alimentație publică și avizele pentru orarul de funcționare aferente anului 2026 trebuie reînnoite, în conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 586/2021, cu modificările și completările ulterioare.

Risc de suspendare a activității: Primăria Arad anunță reînnoirea autorizațiilor pentru 2026
Comentează

Măsura vizează persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și familiale, precum și persoanele juridice care desfășoară activități de alimentație publică, activități comerciale sau prestări servicii în structuri proprii.

Potrivit noilor reglementări, începând cu anul 2026, documentele nu se mai vizează anual, ci se reînnoiesc prin achitarea taxei de reînnoire până la data de 30 iunie 2026.

Primăria avertizează că operatorii economici care nu își îndeplinesc obligațiile până la termenul menționat vor avea autorizația sau avizul anulat din oficiu. În această situație, activitatea poate continua doar după obținerea unei noi autorizații sau a unui nou aviz, în condițiile legislației și reglementărilor locale în vigoare.

Municipalitatea recomandă tuturor agenților economici vizați să efectueze demersurile necesare în timp util, pentru a evita întreruperea activității.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite