Reținut după ce a confundat strada cu poligonul și mașina cu un Uber imaginar
Un tânăr de 19 ani a fost surprins de polițiștii Secției 1 Vlaicu în timp ce testa, se pare, teoria că „dacă ai încredere în tine, nu-ți trebuie permis”. Experimentul s-a desfășurat pe strada Dimitrie Țichindeal, unde acesta conducea un autoturism pe care, potrivit verificărilor, nu-l deținea… nici legal, nici sentimental.
Autoturismul ar fi fost „împrumutat fără acordul proprietarului”, într-un gest clasic de furt în scop de folosință, cunoscut în popor drept „hai să dăm o tură, că nu se supără nimeni”.
Polițiștii nu au apreciat însă spiritul de aventură, iar după administrarea probatoriului, tânărul a primit un sejur all-inclusive de 24 de ore în arest, cu supraveghere permanentă și program strict. Cercetările continuă sub îndrumarea procurorului de caz, într-un dosar penal care combină două specialități: conducerea fără permis și furt în scop de folosință — un fel de „meniul zilei” pentru amatorii de adrenalină ieftină.
Fotografia are rol ilustrativ și a fost generată de Copilot




















