Restricții de circulație pe A1, la Dobra: se fac lucrări la rosturile de dilatație ale podului peste Mureș
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara informează că, începând cu 9 octombrie, circulația pe autostrada A1, la km 399+505, se desfășoară exclusiv pe banda a doua, pe sensul de mers spre Nădlac.

Măsura este necesară pentru desfășurarea lucrărilor de reparații la sistemele de acoperire ale rosturilor de dilatație ale podului peste râul Mureș.
Banda de urgență și banda 1 sunt închise temporar, pentru a permite intervenția echipelor antreprenorului Neotehnic, care execută lucrările în regim etapizat. După finalizarea intervenției pe sensul spre Nădlac, lucrările vor continua pe calea 1, în direcția Sibiu.
DRDP Timișoara recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza în zonele cu lucrări și să respecte semnalizarea temporară, pentru siguranța traficului și a personalului aflat pe șantier.