Vremea Romania, Arad 12°C

Stiri Arad

Recital emoţionant susţinut de Adriana Trandafir la Teatrul de vară

Sute de persoane au fost prezente miercuri seara la recitalul extraordinar “Pasărea măiastră – Maria Tănase”, susținut de Adriana Trandafir la Teatrul de vară al CCJA.

Recital emoţionant susţinut de Adriana Trandafir la Teatrul de vară
Comentează 0

„Pasărea măiastră” este un spectacol memorabil, care a făcut istorie, încă de la premiera sa din 1988, de la Teatrul Odeon. Peste ani, Maria Tănase, Adriana Trandafir şi spectacolul “Pasărea măiastra – Maria Tănase” şi-au păstrat tinereţea, prospeţimea şi unicitatea în tabloul cultural românesc.

Maria Tănase, una dintre vocile de referinţă ale muzicii româneşti, născută în mahalaua Cărămidarilor din Bucureşti, a debutat la vârsta de opt ani pe scena căminului cultural din Calea Piscului. De-a lungul carierei sale, a colaborat cu „Radio România”, cu casa de discuri „Electrecord”, cu „Teatrul Municipal”, dar a cântat şi în numeroase restaurante şi localuri bucureştene ale vremii. „Cine iubeşte şi lasă”, „Mărie şi Mărioară”, „Mi-am pus busuioc în păr”, „Lume, lume”, „Ciuleandra” sunt doar câteva dintre cele aproape 400 de cântece din repertoriul artistei supranumite de către Nicolae Iorga „pasărea măiastră”.

Copil fiind, Adriana Trandafir a avut ocazia să o întâlnească pe Maria Tănase, cu prilejul unui recital susţinut de aceasta la căminul cultural din satul natal al actriţei. „Din acea clipă mi-am zis: dacă Dumnezeu mă iubeşte cu adevărat o să-mi dea şi mie măcar odată posibilitatea să fiu pe scenă, să primesc flori şi să fiu aplaudată”, mărturiseşte Adriana Trandafir într-un interviu acordat săptămânalului „Foaia românească”. În 1987, actriţa, angajată pe atunci la Teatrul „Odeon”, a conceput ceea ce avea să devină cel mai longeviv one-woman show din teatrul românesc – „Pasărea măiastră, Maria Tănase”, un spectacol care prezintă viaţa personală a cântăreţei, cu aspectele mai puţin cunoscute publicului. „Este un exerciţiu”, afirmă Adriana Trandafir, „pentru că nu mi-am propus să fiu nici mai bună decât ea, nici să arăt că pot să cânt mai bine”. 

Corina Huțan
 

 

Galerie foto (50)

Scrie un comentariu

trimite