Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Razie la firmele care angajează străini: muncă la negru descoperită de ITM și amenzi de peste 100.000 de lei

Înspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au desfășurat, în perioada 28 iulie-1 august controale ample la angajatorii care utilizează forță de muncă din străinătate, în cadrul unei campanii naționale coordonate de Inspecția Muncii.

Acțiunea face parte din Programul-cadru de acțiuni pe anul 2025 și a avut ca obiectiv principal prevenirea și combaterea muncii nedeclarate în rândul cetățenilor străini non-UE, dar și verificarea respectării normelor de securitate și sănătate în muncă.

Razie la firmele care angajează străini: muncă la negru descoperită de ITM și amenzi de peste 100.000 de lei
Comentează
„În contextul gestionării fenomenului migrației cetățenilor străini în România și pentru promovarea unei migrații legale, se impune întărirea controlului legalității șederii pe teritoriul României a cetățenilor din statele terțe și a modului de încadrare a acestora pe piața muncii din România”,  precizează reprezentanții ITM Arad.

Inspectorii au verificat peste 200 de cetățeni străini și au sancționat 13 angajatori pentru nerespectarea prevederilor legale. Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 108.000 lei, dintre care 80.000 lei doar pentru muncă nedeclarată.

Au fost impuse și peste 70 de măsuri pentru intrarea în legalitate, stabilindu-se termene ferme pentru remedierea neregulilor.

„Cetățenii străini non UE pot desfășura activități lucrative pe teritoriul României în condițiile impuse de actul normativ susmenționat, precum și cu respectarea prevederilor Codului Muncii”, se arată într-un comunicat al instituției.

Inspectorii au urmărit dacă lucrătorilor străini li se garantează salariul minim brut pe țară, dacă sunt respectate prevederile privind timpul de muncă și odihnă, dar și dacă sunt asigurate condiții de muncă adecvate din perspectiva securității și sănătății în muncă.

„Cel mai important obiectiv urmărit a fost creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor români cu privire la necesitatea și obligativitatea respectării dispozițiilor legale privind angajarea străinilor, consecința directă fiind diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea regimului străinilor pe teritoriul României”, mai transmite ITM Arad.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite