Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Provocarea Euronews! Opt lucruri pe care trebuie să le știi despre Mihai Tudose

Euronews comentează decizia PSD de a-l propune pe Mihai Tudose în funcția de premier, după ce l-a dat jos pe Sorin Grindeanu prin moțiune de cenzură și face o listă cu opt lucruri de ținut minte despre Tudose:

Provocarea Euronews! Opt lucruri pe care trebuie să le știi despre Mihai Tudose
Comentează 0

Redăm, integral, lista Euronews:

1. Tudose, în vârstă de 50 de ani, a fost de două ori ministru al Economiei, cel mai recent în guvernul condus de Sorin Grindeanu, care a fost demis de propriul partid, în urma unei moțiuni de cenzură.

2. Performanțele lui Tudose în funcția de ministru al Economiei a ajuns în atenția presei, după ce o evaluare internă a programului de guvernare a arătat că Tudose a îndeplinit foarte puține măsuri. 

3. Potrivit declarației de avere publice, Tudose are un apartament în Brăila, pe care îl deține împreună cu soția sa, și două mașini Mercedes. De asemenea, deține și o colecție de timbre în valoare de 30.000 de euro. Pe lângă pasiunea sa pentru timbre, Tudose susține că este și un maestru al șahului. 

4. Tudose are un master în Politică Economică Europeană, obținut de la SNSPA, și a participat și la cursurile unui institut care aparține de Ministerul Afacerilor Externe.

5. În 2016, lui Tudose i-a fost retras titlul de doctor în știință militară și informați, diplomă primită la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul", după ce a fost implicat într-un scandal de plagiat. În răspuns la acuzațiile de plagiat, Tudose a declarat că "poate am fost puțin neglijent, dar e ca atunci când îți faci tema la geometrie: nu poți să spui că ai inventat Teorema lui Pitagora".

6. SRI a respins acuzațiile cum că ar fi avut vreo implicare în numirea lui Tudose, după ce au apărut în spațiul public mai multe semne de întrebare cu privire la legăturile viitorului premier cu serviciile de informații.

7. Mihai Tudose este deputat PSD Brăila şi de 13 ani este preşedintele Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare din Camera Deputaţilor. De asemenea, Florin Tudose este membru titular al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

8. Este membru al Parlamentului, în Camera Deputaților, încă din anul 2000 și a câștigat până acum 5 alegeri.

Sursa realitatea.net


Scrie un comentariu

trimite