Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Proiectele transfrontaliere ale judeţului discutate la CJA cu Gabriel Traian Ghilea, subsecretar de stat în MDLPA (FOTO)

Gabriel Traian Ghilea, subsecretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a efectuat astăzi o vizită la sediul Consiliului Județean Arad, unde s-a întâlnit cu președintele Iustin Cionca, vicepreședintele Răzvan Cadar și deputatul Sergiu Bîlcea, într-o ședință de lucru.  

Proiectele transfrontaliere ale judeţului discutate la CJA cu Gabriel Traian Ghilea, subsecretar de stat în MDLPA (FOTO)
Comentează 0

Tema principală de discuții s-a axat pe viitoarele proiectele transfrontaliere ce vor fi derulate prin Programul INTERREG România-Ungaria. La întâlnirea găzduită de Consiliul Județean a fost prezentă și Livia Banu, director al Biroului Regional de Cooperare Transfrontalieră Oradea.

„Consiliul Județean Arad, pe ciclul de finanțare precedent, s-a axat pe modernizarea drumurilor transfrontaliere, un proiect considerat un exemplu de bune practici la nivelul Confederației Europene a Autorităților Locale. Astfel, am câștigat finanțare pentru modernizarea drumurilor județene Curtici-Macea-Sânmartin, Sânmartin-Socodor și Socodor-Nădab, iar în cadrul aceluiași proiect, Primăria Curtici a construit centura ocolitoare a orașului. În actualul ciclu exercițiu financiar ne-am propus modernizarea întregului bloc operator al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad. 

Sursa foto: Facebook Iustin Cionca

Galerie foto (10)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite