Procurorul arădean Miron Codrin - în cursa pentru conducerea DIICOT
Ministerul Justiției a publicat astăzi lista completă a procurorilor înscriși în procedura de selecție pentru ocuparea funcțiilor de conducere din Ministerul Public, DNA și DIICOT. Printre candidații se remarcă și procurorul arădean Miron Codrin, procuror-șef serviciu în cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara.
Miron Codrin este de altfel unul dintre procurorii cu experiență solidă în combaterea criminalității organizate în zona de vest a țăriii. Candidatura sa îl plasează într-o competiție intensă, alături de nume deja consacrate în structura centrală a DIICOT, precum Ioana‑Bogdana Albani, Antonia Diaconu sau actuala șefă a instituției, Alina Albu.
Prezența lui Miron pe lista scurtă pentru una dintre cele mai importante funcții din sistemul judiciar reprezintă o confirmare a activității sale din ultimii ani, perioadă în care a coordonat dosare complexe privind rețele de trafic de droguri, criminalitate transfrontalieră și grupări violente.
Procedura de selecție, desfășurată între 8 ianuarie și 2 martie 2026, vizează ocuparea următoarelor funcții-cheie:
• procuror general și adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;
• procuror‑șef și adjuncți ai Direcției Naționale Anticorupție;
• procuror‑șef și adjuncți ai DIICOT.
Pentru șefia DIICOT, competiția este una dintre cele mai disputate, cu cinci candidați. Alături de procurorul arădean au mai intrat în competiție: Ioana‑Bogdana Albani – procuror-șef serviciu, structura centrală DIICOT; Antonia Diaconu – procuror-șef serviciu, DIICOT Pitești; Alina Albu – procuror‑șef DIICOT și Bogdan‑Ciprian Pîrlog – procuror militar, Parchetul Militar București.
Ministerul Justiției a anunțat că procedura continuă conform calendarului stabilit, urmând etapele de evaluare a proiectelor de management, interviurile și formularea propunerilor finale către Președintele României.




















