Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Prima locomotivă Alstom Traxx, care ajunge la 200 km/h și poate tracta 16 vagoane, va circula și la Arad

Prima locomotivă Alstom Traxx, care ajunge la 200 km/h și poate tracta 16 vagoane, va circula și la Arad
Comentează

 

La Gara de Nord din București a fost prezentată, în premieră, prima locomotivă Alstom Traxx, parte a unui contract de 150 de milioane de euro, care prevede livrarea a 16 astfel de unități până în august 2026. Proiectul marchează un pas important în modernizarea materialului rulant din România, în condițiile în care vârsta medie a locomotivelor aflate în exploatare depășește 40 de ani.

Locomotiva prezentată este un prototip, produs la o uzină Alstom din Germania. Aceasta a fost testată deja la centrul de încercări feroviare de la Făurei – singurul loc din țară unde trenurile pot atinge viteze de 200 km/h. După testele din România, locomotiva va fi trimisă înapoi în Germania pentru modificări finale, urmând ca ulterior să înceapă producția de serie.

Potrivit oficialilor companiei Alstom, primul tren de pasageri tractat de o locomotivă Traxx ar putea circula în primăvara anului viitor, însă există posibilitatea unor amânări, așa cum se întâmplă frecvent în cazul materialului rulant nou.

Noile locomotive vor fi repartizate pe mai multe rute importante din țară, inclusiv linia Timișoara – Arad – Brașov – București – Constanța. Alte trasee pe care vor circula sunt: Dej – Brașov – București – Constanța, Timișoara – Cluj-Napoca – Iași și Iași/Suceava – București – Constanța.

În prezent, pe rețeaua CFR SA există doar câteva porțiuni care permit viteze de până la 160 km/h, printre acestea numărându-se și zonele din jurul Aradului și Simeriei.

Sursa foto: Alstom Traxx via comisarul.ro

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite