Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Polițist surprins într-o filmare cum scoate pistolul la un șofer de tir / UPDATE: Șoferul nu oprise la semnalele polițistului

Imagini video au apărut pe rețelele de socializare în care un polițist îndreaptă pistolul spre un șofer de tir, tras pe dreapta. Incidentul a avut loc pe DN7, iar IPJ Arad a anunțat astăzi că au fost demarate cercetări în acest caz. Imaginile au fost surprinse de camera video aflată pe bordul unei maşini, în timp ce un polițist verifică șoferul de tir pe care l-a tras pe dreapta, însă în video se poate vedea cum polițistul avea pistolul îndreptat spre șofer. 

Polițist surprins într-o filmare cum scoate pistolul la un șofer de tir  / UPDATE: Șoferul nu oprise la semnalele polițistului
Comentează 0

Update 1 Șoferul nu oprise la semnalele polițistului

Din primele verificări, s-a stabilit că un polițist al Biroului de Poliție Autostrada A1 Deva-Nădlac, aflându-se în timpul serviciului, a pus în funcțiune semnalele luminoase, pentru oprirea unui ansamblu rutier. Șoferul acestuia nu a oprit, continuându-și deplasarea, fiind ulterior oprit pe D.N. 7, la intersecție cu breteaua de coborâre de pe A1. Conducătorul auto, un cetățean turc, a coborât din autoutilitară și a devenit agresiv prin vorbe și comportament, motiv pentru care agentul de poliție a întins mâna pentru a păstra o distanță de siguranță. Totodată, a scos pistolul din toc, arma fiind orientată în plan vertical. Conducătorul auto și-a revizuit comportamentul, devenind cooperant, a înmânat documentele solicitate de polițist, în urma verificărilor nefiind constatate nereguli. Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Deva-Nădlac, pentru a se stabili dacă au fost încălcate regulile deontologice și luarea de măsuri legale, dacă se impun.


"Evenimentul a avut loc la data de 26 decembrie, în vecinătatea bretelei de urcare de pe DN 7 pe autostrada A1 Deva - Nădlac. În aceste momente, Biroul de poliţie Autostrada A1 Deva - Nădlac efectuează verificări, pentru stabilirea cu exactitate a circumstanţelor în care s-a petrecut evenimentul, în vederea luării măsurilor care se impun", a transmis, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.
Surse din rândul anchetatorilor au precizat, pentru Agerpres, că agentul de poliţie a fost identificat şi urmează să fie audiat.


Scrie un comentariu

trimite