Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

PNL Arad este a patra organizaţie liberală din ţară ca scor politic

Partidul Naţional Liberal a fost învingătorul clar al acestor alegeri, reuşind un procent de 34% la nivel naţional şi câştigând un număr de peste 1300 de primării. Pe locul doi se situează Partidul Social Democrat cu un procent de 30%, iar pe trei alianţa USR-PLUS cu un procent de 13%. 

PNL Arad este a patra organizaţie liberală din ţară ca scor politic
Comentează 0

Partidul Naţional Liberal din Arad se clasează pe locul al IV-lea între organizaţiile PNL din ţară ca scor politic, obţinând un procent de 48,15% cu peste 14% mai mult decât scorul obţinut de liberali la nivel naţional. Cel mai mare scor politic a fost înregistrat la Bihor (56,86%), urmat de Alba (51,04%), apoi de Giurgiu (50,42%), Arad (48,15%) şi Cluj (46,53%). Liberalii arădeni au obţinut mereu un loc fruntaş în alegerile care au avut loc de-a lungul anilor. La Arad, preşedinţia Consiliului Judeţean a fost câştigată de Iustin Cionca, iar fotoliul de primar al municipiului Arad de Călin Bibarţ. 

„Organizaţia Partidului Naţional Liberal din Arad reuşeşte din nou să se claseze în topul celor mai performante organizaţii din ţară, demonstrând că în Arad administraţiile locale şi-au făcut treaba. Acest rezultat ne oferă un imbold să mergem înainte cu marile proiecte de dezvoltare ale Aradului. Mulţumesc arădenilor pentru încrederea acordată şi pentru faptul că am reuşit să îi trimitem pe cei de la PSD Arad pe locul al treilea în urma alegerilor de duminică, cu cel mai slab scor din istoria lor”, a declarat preşedintele PNL Arad, europarlamentarul Gheorghe Falcă. 

„Prin votul exprimat duminică, cei mai mulți dintre arădenii care s-au prezentat la urne au votat în favoarea unei administrații competente, a unei administrații care a propus și implementat proiecte menite să ducă la creșterea gradului de confort în comunitățile locale. Faptul că scorul politic obținut de PNL în județul Arad se apropie de 50%, clasând organizația noastră între primele patru din țară nu poate decât să ne onoreze și să ne responsabilizeze. Îi felicit pe colegii mei nu numai pentru eforturile din campania electorală, ci şi pentru munca susţinută şi rezultatele concrete din ultimele mandate, care au imprimat judeţului o direcţie de dezvoltare sustenabilă. Vom continua în aceeaşi manieră, cu oameni profesionişti şi beneficii de durată pentru arădeni”, susţine deputatul Glad Varga.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite