Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Piața imobiliară din România încetinește în 2026

Ultimul trimestru al anului trecut a fost adus cele mai slabe vânzăril de locuințe din ultimii șase ani, la nivel național, în timp ce, pentru zona București-Ilfov, cele mai slabe din ultimii nouă ani, arată o analiză realizată de către o companie de consultanță imobiliară.

Piața imobiliară din România încetinește în 2026
Comentează

Piața rezidențială din România a înregistrat un recul semnificativ în 2025, pe fondul incertitudinilor economice. Potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), citate de Agerpres, numărul total al tranzacțiilor cu locuințe a scăzut față de anul anterior, iar Bucureștiul și Ilfovul – care concentrează o treime din vânzările naționale – s‑au numărat printre cele mai afectate regiuni.

La nivel național s-au tranzacționat peste 159.500 de case și apartamente, în scădere cu 5,3% față de anul precedent, iar în București și în județul Ilfov numărul acestora a depășit 55.000 de unități rezidențiale, mai puțin cu 8,5%, raportat la perioada de referință.

Cele mai slabe luni au fost aprilie și decembrie, cu scăderi abrupte ale vânzărilor, în timp ce un vârf temporar a fost atins în iulie, înainte de intrarea în vigoare a noii cote majorate de TVA pentru locuințele noi.

Pe fondul acestor fluctuații, Timișul a urcat în clasament și a devenit principala piață regională după București-Ilfov, depășind Clujul. Totuși, Clujul și Constanța au fost printre puținele zone care au reușit să-și mențină sau chiar să crească ușor volumul tranzacțiilor.

În schimb, orașe precum Iași și Brașov au înregistrat scăderi abrupte, semn că apetitul pentru achiziții imobiliare s-a temperat în mai multe centre urbane-cheie. Consultanții imobiliari pun aceste evoluții pe seama incertitudinilor fiscale și a presiunilor tot mai mari asupra bugetelor familiilor.

Sursa: realitatea.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite