Vremea Romania, Arad 17°C

Stiri Arad

Peste 5000 de semnături „Fără penali” invalidate la Arad

Primăria municipiului Arad a finalizat procedura de atestare a semnăturilor strânse în campania „Fără penali în funcţii publice”. Din cele 21.000 de semnături depuse de reprezentanţii USR Arad, numai 14.588 au fost validate.

Peste 5000 de semnături „Fără penali” invalidate la Arad
Comentează 0

Aşa cum se întâmplă de fiecare dată adevărul iese la iveală. Funcţionarii publici, nu primarul, au verificat autenticitatea datelor completate în tabele şi s-a constatat faptul că o parte din ele nu corespundeau realităţii.  Astfel a apărut această  diferenţă mare între numărul semnăturilor raportate la Bucureşti şi cel al semnăturilor validate. Toate faptele încadrate de Codul Penal la fals în înscrisuri se regăsesc pe listele aduse de USR Arad.  Acest lucru ne obligă să transmitem instituţiilor statului semnăturile care nu au fost validate.”,  a declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă în cadrul conferinţei de presă susţinute la Sediul Serviciului de Evidenţă a Persoanei din cadrul Primăriei Municipiului Arad.

Vineri, 21 septembrie 2018, la ora 14:30, reprezentanţii USR Arad au fost aşteptaţi să preia listele cu semnăturile validate. Niciunul dintre iniţiatorii campaniei la nivel local nu s-a prezentat.  

Le-am comunicat finalizarea  procedurilor de atestare a semnăturilor  susţinătorilor şi am convenit cu unul dintre reprezentanţii USR, cu care am ţinut legătura în această perioadă, ca la ora 14 să ridice dosarelor atestate, stabilind clar locaţia de unde vor fi preluate. Iniţial mi s-a spus că pot trece în procesul verbal numele domnului Stana Florin pentru că va veni personal după aceste dosare,  dar că urmează să sune la Bucureşti pentru a cere instrucţiuni suplimentare pentru procedura de ridicare a dosarelor. După ce a sunat la Bucureşti, domnul Stana ne-a comunicat că este cu neputinţă să ridice astăzi dosarele, numai luni. Dacă le-ar ridica azi s-ar considera decăzut din termenul de a le preda la Parlament, dar dacă demonstrează  că doar luni au fost disponibile aceste dosare s-ar bucura de o procedură specială de promovare a listelor şi că interesul lor este ca aceste semnături adunate din municipiul Arad să poate fi valorificate în procesul  de revizuire a Constituţiei. ”, a menţionat secretarul Primăriei Arad, Lilioara Stepănescu.

Aşa cum puteţi constata, nu era nicio urgenţă de dimineaţă. Ei ştiau încă de ieri că nu toate semnăturile au fost validate şi au încercat să transfere responsabilitatea pe primar în primul rând, dar şi pe funcţionarii din primărie. Cred cu tărie că această campanie trebuia să se desfăşoare conform legii, şi respectând toate procedurile prevăzute de lege, în primul rând din respect pentru semnatarii iniţiativei <<Fără penali>>. Eu sunt unul dintre ei.”, a mai  adăugat edilul Falcă.

Primăria municipiului Arad ar fi fost dispusă să trimită în regim de urgenţă la Parlament semnăturile validate, dar nu a fost împuternicită să facă acest lucru. 

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite