Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Opera pe gustul și înțelesul copiilor răsună la Arad între 14 și 16 iunie

Opera pe gustul și înțelesul copiilor răsună la Arad între 14 și 16 iunie
Comentează 0

Anul școlar se apropie de final, în consecință, poate începe distracția! Luna iunie, luna Cireșarilor, stă sub semnul poveștilor, al aventurilor și entuziasmului. Dar numai pentru că se încheie anul școlar, nu înseamnă că nu există tot felul de evenimente educative alternative care să îi stimuleze pe cei mici și să îi provoace să se îmbarce în cele mai minunate călătorii prin povești.

Această provocare este lansată de Centrul Municipal de Cultură Arad, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” și Opera comică pentru copii, între 14 și 16 iunie, la Stagiunea de operă pentru copii, care are loc în sala mare a Teatrului Clasic “Ioan Slavici”. În cele trei zile ale acestei mini-stagiuni, copiii mici sau foarte mici, pre-școlari sau elevi de gimnaziu, se vor putea familiariza cu mai multe tipuri de artă prin intermediul unor povești intrigante și îndrăgite. Baletul Fetița cu chibrituri, opera Hänsel și Gretel și spectacolul de teatru Răbdărică și Mofturică în misiune cu Zâna Măseluță, sunt cele trei spectacole cu care micii melomani în devenire se vor putea delecta. Fiecare spectacol va avea câte două reprezentații, de la orele 11 și respectiv 18, iar intrarea la spectacole este liberă.

Regia și coregrafia spectacolului care a deschis mini-stagiunea marți, 14 iunie, Fetița cu chibrituri este semnată de Corina Dumitrescu, care spune despre această experiență că “provocarea lansată de acest titlu nu a fost crearea de pași, ci transformarea poveștii într-un spectacol care să nu ne copleșească prin tragismul lui. Am păstrat anumite detalii așa cum au fost scrise, dar am ales să transform și să introduc altele, pentru a îmbogăți spectacolul și a face mesajul ușor de înțeles pentru cei mici. Sper că publicului îi va plăcea felul în care am schimbat destinul Fetiței cu Chibrituri și va gasi, ca și ea, flacăra care-i va ține visele aprinse.”

 

Un spectacol de excepție este și spectacolul de miercuri, 15 iunie, Hänsel și Gretel, “cea mai cunoscută operă pentru copii de pe întreg mapamondul”, după spusele regizorului Cristian Mihăilescu. “Nu există scenă de operă din lume care să n-o fi montat măcar o dată, de aceea miza este uriașă. Regizorul își pune problema ce vrea să sublinieze din această poveste perfectă. Pe mine m-a atras inteligența celor doi copii, evoluția lor de la joc la o instantanee maturizare. Hänsel și sora lui, Gretel, sunt puși în situația să se salveze și să învingă Vrăjitoarea, o forță aparent mult mai puternică și opresivă. Dar inteligența lor, de care aminteam, învinge, așa cum tinerețea trebuie să învingă mereu. Și peste toate acestea, răsună muzica lui Humperdinck, nobilă, strălucitoare, tulburătoare și lirică în același timp. Hänsel, Gretel și Humperdinck sunt învingătorii spectacolului imaginat de mine.”

 

Echipa Teatrului Momolino este cea care îi va aduce la Arad pe Răbdărică și Mofturică, doi dintre spiridușii lui Moș Crăciun. Însă în călătoria lor, cei doi spiriduși au avut o sumedienie de aventuri, iar despre una dintre ele vor povesti joi, 16 iunie. Teatrul Momolino propune copiilor de orice vârstă, cu precădere celor care au dinţişori şi se gândesc deja la magiile Zânei Măseluţă, un spectacol jucăuş şi plin de umor, dar mai ales educativ, dedicat celor care încă cred în…. orice e posibil. O poveste în care copiii vor învăţa despre cum să ne fim de ajutor unii altora, despre generozitate, empatie şi încredere, despre cum să facem faţă fricilor şi să ne exprimăm emoţiile. Spectacolul îi invită pe copii să se bucure de prezent, acest timp nesfârşit al copilăriei, în care joaca este cea mai serioasă îndeletnicire.

Program:

 

14 iunie

Fetița cu chibrituri – balet, reprezentații la orele 11.00 și 18.00 -

 

15 iunie

Hansel si Gretel – operă, reprezentații la orele 11.00 și 18.00

 

16 iunie

Răbdărică și Mofturică în misiune cu Zâna Măseluță – spectacol de teatru,  reprezentații la orele 11.00 și 18.00

 

Galerie foto (72)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite