Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Omul de afaceri Cristian Chișmorie, trimis în judecată de DNA pentru fraude cu fonduri europene de 1 milion de euro

Procurorii DNA au anunțat că au trimis în judecată un om de afaceri și alte patru persoane, acuzate de fraude cu fonduri europene cu prejudiciu de aproximativ un milion de euro. Este vorba de omul de afaceri Chișmorie Cristian Ioan acuzat că a constituit un grup infracțional organizat împreună cu doi angajați și că, prin falsificarea unor documente, ar fi obținut ilegal ajutorul de minimis acordat crescătorilor de animale dar și fonduri europene nerambursabile obținute de la Agenția de Plăți și intervenție în Agricultură (APIA).

Omul de afaceri Cristian Chișmorie, trimis în judecată de DNA pentru fraude cu fonduri europene de 1 milion de euro
Comentează 0

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 114/VIII/3 din 11 februarie 2021, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată a cinci inculpați (trei sub control judiciar – un om de afaceri cu societăți comerciale în domeniul zootehnic și două angajate ale acestuia), pentru o fraudare masivă a subvențiilor acordate crescătorilor de animale, în valoare pe aproximativ 1 milion euro.

În sarcina celor cinci inculpați s-au reținut infracțiunile de: constituirea unui grup infracțional organizat, folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (autorat și complicitate), obținere ilegală de fonduri, în formă continuată (autorat și complicitate), infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals (autorat și instigare), comise în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt: în perioada 2016 – 2019, unul dintre inculpați, om de afaceri cu societăți comerciale în domeniul zootehnic, sprijinit de două angajate, inculpate și ele în prezenta cauză, au constituit un grup infracțional organizat care ar fi avut ca scop obținerea nelegală a unor subvenții pentru animale prin fraudarea masivă a ajutorului de minimis (2016), precum și a fondurilor europene și naționale acordate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A) în campaniile din anii 2017 și 2018.

Cei trei inculpați ar fi creat și folosit o schemă de fraudare în care ar fi folosit documente false emise pe numele a peste 30 de fermieri și exploatațiile zootehnice de creștere a bovinelor de rasă înregistrate pe numele acestora. Prin această schemă ar fi fost aduse din Ungaria aproape 300 de bovine de rasă (Aberdeen Angus), în condiții simulate care ar fi dat drept de obținere de subvenții pentru creșterea lor.

În realitate, animalele nu îndeplineau cerințele obligatorii de subvenționare, însă membrii grupului, beneficiind și de ajutorul celorlalți doi inculpați, ar fi creat aparența respectării cerințelor legale ale finanțării prin falsificarea certificatelor de origine și a pașapoartelor animalelor, prin falsificarea datelor de naștere/rasa animalelor în aceste documente, prin denaturarea adevărului în ceea ce privește existența taurinelor și categoria din care făceau parte animalele.

Aceste documente false ar fi fost prezentate instituțiilor cu atribuții de avizare, aprobare și finanțare, respectiv Direcția agricolă Arad și A.P.I.A, ceea ce ar determinat, în final atribuirea subvențiilor.

Prin aceste demersuri s-au obținut fonduri nerambursabile în valoare totală de 4.271.646 lei. A.P.I.A. și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale s-au constituit părți civile în cauză.

În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii față de patru dintre inculpați.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Timiș cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.


Scrie un comentariu

trimite