Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Oameni de afaceri din Indonezia, în vizită în Arad

O importantă delegație de oameni de afaceri din Indonezia a fost prezentă la Arad, fiind condusă de ambasadrul acestei țări în România, Diar Nurbintoro.

Oameni de afaceri din Indonezia, în vizită în Arad
Comentează 0

Delegația a fost primită de către preşedintele interimar al Consiliului Judeţean, Adrian Țolea, şi Gheorghe Seculici, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Arad. 

Musafirii s-au întâlnit și cu oameni de afaceri locali, are reprezintă firme din domenii precum  construcţii și IT. 

”Discuţiile purtate în cadrul întâlnirii au vizat în primul rând mediul de afaceri, relaţiile bilaterale de cooperare în domeniul comerţului, investiţiilor şi turismului între Indonezia şi Arad, în mod particular. În acest context, Excelenţa Sa domnul ambasador Diar Nurbintoro a precizat faptul că partea indoneziană ar fi interesată să exporte cafea şi condimente în judeţul Arad. S-a discutat inclusiv despre participarea reprezentanţilor mediului de afaceri arădean la târgul Internaţional de la Jakarta, care va avea deschiderea oficală în data de 21 octombrie 2015”, precizează un comunicat de presă al Consiliului Județean. 

„Am prezentat delegaţiei indoneziene atuurile judeţului Arad în ceea ce priveşte facilităţile oferite în Zona Liberă Arad, parcul industrial, potenţialul agricol, forţa umană formată în cadrul universităţilor arădene. Suntem interesaţi de o cooperare pe termen lung cu această ţară ”, a declarat Adrian Ţolea, preşedintele interimar al CJ Arad.  

“Este pentru a doua oară când avem plăcerea de a prezenta oferta investițională a județului și de a crea posibilități de business între România și Indonezia. Domeniile de interes au fost diverse, cu accent pe identificarea de companii din România care ar putea avea interes de investiție în infrastructura rutieră și de cale ferată din diferite regiuni ale Indoneziei”, a adăugat Gheorghe Seculici. 
 

Galerie foto (2)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite