Vremea Romania, Arad -1°C

Stiri Arad

NĂDLAC | Grup format din 13 migranți irakieni, oprit înainte să treacă ilegal granița prin câmp

Polițiștii de frontieră arădeni au oprit 13 migranți irakieni care ar fi încercat să treacă granița spre Ungaria, în noaptea de luni spre marți, prin câmp, ajutați de trei călăuze tot de origine irakiană.

NĂDLAC | Grup format din 13 migranți irakieni, oprit înainte să treacă ilegal granița prin câmp
Comentează 0

Polițiștii de frontieră de la Nădlac au organizat o acțiune pentru combaterea migraţiei ilegale și au depistat 13 migranți care au încercat să iasă ilegal din ţară, cu ajutorul a trei călăuze.

Acțiunea a avut loc în noaptea de luni spre marți, pe raza localității Nădlac, iar migranții descoperiți se aflau în trei autoturisme taxi care se deplasau spre graniță.

Șoferii sunt cetățeni români, angajați ai unei firme de taximetrie, iar în urma legitimării pasagerilor, s-a stabilit că aceștia sunt cetățeni irakieni solicitanţi de azil în România.  Doar patru dintre ei sunt adulţi, cu vârste cuprinse între 30 şi 38 de ani, iar ceilalți nouă sunt copii, cel mai mic având șapte luni.

În timpul legitimării migranților, poliţiştii de frontieră au observat un alt autoturism, înmatriculat în Austria, ”care staţiona nejustificat în apropiere” şi în care se aflau trei bărbați. Aceștia au fost verificați, fiind vorba tot de cetățeni de origine irakiană, unul cu rezidență în Austria, în timp ce ceilalți doi aveau documente de călătorie  eliberate de autoritățile austriece și italiene și au intrat legal în România.

Având suspiciuni cu privire la prezenţa celor 16 persoane în zonă, polițiștii de frontieră i-au condus la sediu pentru continuarea verificărilor.

”La cercetări, s-a stabilit că solicitanţii de azil intenţionau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge într-o ţară din spaţiul Schengen”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră Arad, care precizează că ceilalți trei bărbați depistați aveau rolul de călăuze.

Migranții adulți sunt cercetați penal pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar cei trei bărbați care urmau să-i ajute sunt cercetați pentru călăuzire.

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite