Modernizarea drumurilor din nordul județului – gata la toamnă
Lucrările la cel mai mare proiect rutier al județului Arad avansează înaintea graficului. Consiliul Județean estimează finalizarea în această toamnă a celor peste 67 de kilometri de drum modernizați
Se lucrează intens la implementarea proiectului strategic „Modernizare rețea rutieră în zona de nord a județului Arad”, cea mai amplă investiție rutieră a Consiliului Județean Arad aflată în execuție în actualul ciclu de finanțare europeană.
Pe toate cele cinci tronsoane incluse în proiect se lucrează cu mobilizare foarte bună a constructorilor, iar ritmul actual de execuție este înaintea calendarului stabilit prin contract. În aceste condiții, Consiliul Județean Arad estimează că lucrările vor fi finalizate în această toamnă, înainte de termenul inițial.
Proiectul presupune modernizarea a 67,391 kilometri de drum județean și reprezintă una dintre cele mai importante investiții în infrastructura rutieră a județului din ultimii ani.
Sunt modernizate următoarele tronsoane:
• DJ 794 Mișca – Apateu – Berechiu (20 km);
• DJ 709 Șicula – Gurba – Cermei (14,429 km);
• DJ 793 Șepreuș – Cermei (6,972 km);
• DJ 709 Cermei – limita județului Bihor (15,962 km);
• DJ 793 Cermei – Beliu (10,028 km).
Prin această investiție, nordul județului Arad va beneficia de o infrastructură modernă care asigură conectivitatea directă și indirectă la rețeaua europeană TEN-T, facilitând mobilitatea populației, dezvoltarea economică și accesul către principalele zone de interes ale regiunii.
Pe lângă refacerea integrală a carosabilului, proiectul include măsuri complexe de siguranță rutieră și de protecție a mediului:
• marcaje și indicatoare moderne;
• parapete de siguranță;
• stâlpișori de ghidare și butoni reflectorizanți;
• măsuri specifice conceptului „drumuri care iartă”;
• iluminarea sectoarelor periculoase cu surse de energie verde;
• amenajarea de stații de autobuz și parcări;
• piste pentru biciclete;
• sisteme moderne de colectare și evacuare a apelor pluviale;
• măsuri de accesibilizare pentru persoanele cu dizabilități;
• plantarea de aliniamente de arbori;
• instalarea unei stații de încărcare pentru vehicule electrice;
• amplasarea unui panou electronic inteligent cu mesaje variabile în zona localității Șicula.
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, subliniază că efectele proiectului depășesc cu mult simpla modernizare a infrastructurii rutiere: „Acest proiect schimbă radical condițiile de circulație în nordul județului, dar schimbă și imaginea localităților prin care trece. Drumurile moderne înseamnă siguranță, confort, acces mai rapid la servicii, școli și locuri de muncă. Înseamnă o legătură modernă cu județul Bihor, mai puțină poluare, mai puține costuri pentru cetățeni și un plus de atractivitate pentru investitori. În același timp, localitățile beneficiază de trotuare, stații de autobuz, amenajări moderne și sisteme de scurgere a apelor care contribuie la creșterea calității vieții. Este o investiție care nu schimbă doar un drum, ci transformă întreaga zonă.”
Președintele Cionca a remarcat și ritmul foarte bun de execuție al lucrărilor: „Constructorii sunt mobilizați pe toate tronsoanele și lucrează înaintea termenelor asumate. Dacă ritmul actual se menține, avem toate motivele să credem că în această toamnă vom putea circula pe toate aceste drumuri modernizate. Este o veste foarte bună pentru comunitățile din nordul județului și pentru toți cei care tranzitează această zonă.”
Investiția urmărește dezvoltarea economică a nordului și nord-estului județului Arad, creșterea atractivității pentru investiții, reducerea timpilor de deplasare și îmbunătățirea siguranței rutiere.
Prin modernizarea celor peste 67 de kilometri de drum județean, Consiliul Județean Arad continuă strategia de conectare a comunităților locale la marile coridoare europene de transport și de reducere a decalajelor de dezvoltare dintre diferitele zone ale județului.




















