Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Migranți descoperiți într-un automarfar la Nădlac

Poliţiştii de frontieră arădeniau depistat șase migranți din diverse state, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare, respectiv pe jos, cu scopul de a ajunge în diferite state din vestul Europei.

Migranți descoperiți într-un automarfar la Nădlac
Comentează 0

În data de 21.11.2022, în jurul orei 01:30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac,  s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetățean turc, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, alune pentru o societate comercială din Elveția.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiți, în compartimentul destinat mărfurilor, șase cetăţeni străini.

Persoanele depistate au fost preluate și transportate la sediul instituţiei pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Turcia și Siria. Poliţiştii de frontieră derulează cercetări la finalizarea acestora urmând a dispuse măsurile legale. 


Scrie un comentariu

trimite