Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Mărturiile cutremurătoare ale unei sclave sexuale: "Fiecare bărbat avea voie..."

Pentru istoricii japonezi, cel de-al Doilea Răz­boi Mondial şi deznodământul său nu există. Când vorbesc despre conflictul care a început cu in­va­darea Manciuriei în 1931 şi care s-a ter­minat cu ex­plozia bombei atomice în 1945, ei îl numesc "războiul de cincisprezece ani". O perioadă compusă numai şi numai din ero­ismul trupelor japoneze, care şi-au sacrificat via­ţa pentru pa­trie. Istoria e piep­tănată cu grijă (în stil mar­xist) de tot ce ar putea întina glo­ria. De pildă: povestea urâtă şi dureroasă a "sclavelor se­xuale", acele biete adolescente japoneze şi coreene, obli­gate să se înroleze în veritabile bordeluri mobile, fiind brutalizate şi umilite de aceiaşi eroi.

Mărturiile cutremurătoare ale unei sclave sexuale:
Comentează 0

Povestea lor, pe care o prezentăm în pagi­nile de faţă, nu a fost recunoscută oficial de­cât la înce­putul anilor '90, când în Japonia a fost declanşat pro­cesul sclavelor sexuale. Istoria uitată a acestor 150.000 de femei (80% de origine coreeană), dintre care 30.000 au mu­rit din cauza tratamentelor la care au fost supu­se, este, în sfârşit, recunoscută. Supravieţuitoarele cer dreptate.

Yi Okpun, fostă "femeie de agrement", a relatat de curând unui reporter american prin ce a trecut în tim­pul războiului. În 1937, pe când avea doar 12 ani, a fost luată din Coreea. A fost dusă în Taiwan să lucreze în­tr-o "bază de agre­ment". "Fiecare bărbat avea voie să stea 30 de minute în cameră. Încercam să pre­lun­gesc totul, ca să am de satis­făcut cât mai puţini băr­baţi. Dar la un moment dat nu mai puteam, eram aşa de epui­zată, încât rămâneam pe jos, parcă murisem, cu faţa întoarsă spre perete. Trebuia să satisfac între 20 şi 30 de bărbaţi pe zi. Mă simţeam ca un animal".

Către sfârşitul celui de-al Doilea Război Mon­dial, japonezii au camuflat acest sistem, făcân­du-le pe femei să pară "infirmiere auxiliare". Când războiul s-a ter­minat, femeile au intrat în con­tingentul uriaş al per­soa­nelor mutate în Ex­tremul Orient. Unele au rămas acolo, ameste­cân­du-se cu populaţia locală. Cele care s-au întors acasă nu au spus nimic despre ce păţiseră, de teamă să nu se facă de ruşine. Au trebuit să treacă aproape 20 de ani pentru ca povestea lor să în­ceapă să fie cu­noscută. În 1962, japonezul San­da Kako, ziarist la "Mainichi Shimbun", a des­co­perit o serie de poze cu "femei de agrement" şi a în­ceput să facă in­vestigaţii în legătură cu trecutul lor. Mai târziu, în anii '70-'80, gru­puri de femei din Japonia şi Co­reea au făcut tot posi­bi­lul pentru a sensibiliza lumea politică în legătură cu poves­tea sclavelor sexuale.

La începutul anilor '90, Kim Hak Sun, o fostă pros­ti­tuată coreeană, a fost prima care a măr­turisit. Ea a in­tentat proces guvernului japonez, în speranţa că va obţine o indemnizaţie. Alte foste fe­mei de agrement i-au ur­mat exemplul. La în­ceput, guvernul a dat o dez­min­ţi­re formală. A susţinut chiar că aceste femei făceau par­­te din gru­puri private, care îi însoţeau pe soldaţi pe front, practicându-şi meseria. Mai târziu, auto­rităţile şi-au schimbat afirmaţiile, spunând că pro­blema in­dem­­nizaţiilor fusese rezolvată odată cu plata des­păgu­bi­rilor de război. Autorităţile au pro­pus o măsură glo­bală pentru toate fostele "femei de agrement", dar nu au fur­nizat niciodată su­­mele de bani necesare. Victi­mele aş­teap­tă în con­tinuare reparaţii materiale şi mo­rale.

Sursa: formula-as.ro


Scrie un comentariu

trimite
















Inchide