Mai puține accidente mortale, mai multe infracțiuni constatate și mai mulți răniți grav
Potrivit bilanțului aferent primelor patru luni ale anului, prezentat recent de Inspectoratul de Poliție Județean Arad, s-a înregistrat o schimbare semnificativă în dinamica accidentelor rutiere din județ. Numărul persoanelor decedate în urma accidentelor a scăzut la jumătate față de anul precedent, de la 10 la 4, au fost mai puține accidente mortale, dar a crescut numărul persoanelor rănite grav.
În ceea ce privește accidentele ușoare, trendul este descendent. „Cu privile la accidentele ușoare, numărul acestora a scăzut cu 16, în acest an fiind înregistrate 102, în care au fost rănite ușor 123 de persoane (față de 145 de persoane rănite în 2025)”, , transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Datele IPJ arată însă o creștere a infracțiunilor constatate la regimul circulație. „A fost înregistrată o creștere a constatărilor de infracțiuni la regimul circulației rutiere, de la 162 în 2025 la 186 în acest an (+4,9%)”, se arată în informarea IPJ.
În primele patru luni ale anului, polițiștii au aplicat 11.844 de sancțiuni contravenționale, o creștere de peste 44% față de anul precedent. Tot în această perioadă, „au fost reținute 577 de permise de conducere și retrase 453 de certificate de înmatriculare.”
O parte importantă a monitorizării traficului este realizată prin sistemul E-sigur, operațional din martie 2025. „Pe această cale, transmitem tuturor participanților la trafic că monitorizarea șoselelor se face și cu sistemul E-sigur, care este funcțional din luna martie 2025. Intervelele orare, precum și locurile unde este amplasat radarul fix, în județul Arad, sunt stabilite în urma analizelor interne. Sistemul E-sigur este utilizat zilnic”, se mai arată în informare,
În primele patru luni ale anului, sistemul a generat 164 de sancțiuni contravenționale pentru abateri comise în județ. Potrivit polițiștilor, sistemul E-sigur presupune colectarea automată și prelucrarea datelor de monitorizare a traficului rutier, cu privire la viteza de deplasare și eventuale încălcări ale normelor rutiere, și se are în vedere, în principal, reducerea riscului rutier. În informarea transmisă, conducerea IPJ precizează și cadrul general al activităților desfășurate în primele luni ale anului, în care au fost organizate 542 de acțiuni rutiere: „Siguranța rutieră este o prioritate a poliției arădene, fiind organizate, în primele 3 luni ale acestui an, 542 de acțiuni, pe șoselele din municipiu și județ, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român, Consiliul Județean (cântarul mobil), polițiști locali și alte structuri. Activitățile preventive și de combatere a încălcării legislației rutiere au vizat principalele cauze generatoare de accidente cu consecințe grave : neacordare pritoritate vehicule, indisciplină pietoni, viteza neregulamentară și abaterile bicicliștilor.”
Foto: Arhiva


















