Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

La câțiva milimetri de moarte! O tânără a scăpat cu viață după ce a fost înjunghiată în zona gâtului

O tânără de 32 de ani din județul Arad a ajuns la urgențe cu leziuni pe gât și pe mâini după ce a fost atacată cu un cuțit chiar de băiatul cu care a avut o relație. 

La câțiva milimetri de moarte! O tânără a scăpat cu viață după ce a fost înjunghiată în zona gâtului
Comentează 0

Cei doi s-au cunoscut pe rețelele sociale și s-au întâlnit în Arad, el fiind din județul Timiș, iar ea dintr-o localitate din apropierea municipiului Arad. 

Marți seara, cei doi se aflau în incinta Gării CFR Arad la etajul 1, iar la un moment dat, după o ceartă, el a scos un briceag de tip cutter și a încercat să îi taie gâtul, dar briceagul din fericire, nu a ajuns la jugulară, deși a fost la un centimetru, potrivit certificatului medico-legal. Raportul atestă că fata are nevoie pentru vindecare de 8-9 zile de îngrijiri medicale. 

Potrivit informațiilor noastre, aflându-se într-un loc public, la momentul înjunghierii, un alt bărbat l-a imobilizat pe agresor, luându-i briceagul. La scurt timp, la locul faptei s-au deplasat polițiștii și procurorul de caz. 

Tânărul de 31 de ani a fost reținut pentru 24 de ore , iar ieri, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru tentativă de omor, după ce a fost prezentat judecătorului cu propunerea luării măsurii privative de libertate. 

Din fericire, tânăra nu a fost operată, ea scăpând ca prin urechile acului de o situație mult mai gravă, ea fiind tăiată în zona gâtului și pe mână. Norocul ei a fost că s-au aflat într-un loc public și tânărul a fost imobilizat imediat. 

 


Scrie un comentariu

trimite