Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Judecătorii arădeni sărbătoresc Ziua Europeană a Justiției Civile; din cauza pandemiei nu a mai fost organizată Ziua porților deschise

Judecătorii arădeni sărbătoresc Ziua Europeană a Justiției Civile. Dacă în anii trecuți cu acest prilej se organiza o Zi a porților deschise, anul acesta nu a mai fost posibil din cauza pandemiei. Astfel, evenimentul a este marcat prin lansarea unui maerial video.

Judecătorii arădeni sărbătoresc Ziua Europeană a Justiției Civile; din cauza pandemiei nu a mai fost organizată Ziua porților deschise
Comentează 0

„Asemenea anilor precedenţi, şi în acest an, celebrăm  Ziua Europeană a Justiţiei Civile, care se sărbătoreşte  în fiecare an la data de 25 octombrie.

La data de 5 iunie 2003, Consiliul Europei şi Comisia Europeană au stabilit desfăşurarea în fiecare an, la data de 25 octombrie, a Zilei Europene a Justiţiei Civile, cu scopul de a aduce modul de funcţionare a justiţiei în atenţia publicului european.

În acest context, Ziua Europeană a Justiţiei Civile reprezintă o oportunitate pentru sistemele judiciare de a-şi face cunoscută activitatea, cu plusurile şi cu minusurile acesteia.

Acest eveniment are ca scop aprofundarea cunoştinţelor cetăţenilor despre  felul în care funcţionează organele judiciare  şi stabilirea unor relaţii de încredere între cei care  înfăptuiesc justiţia şi justiţiabili.

În acest an, întrucât nu este posibilă organizarea evenimentului «Ziua Porţilor deschise», la fel ca în anii precedenţi, având în vedere starea de alertă pe teritoriul României, ne-am propus să marcăm Ziua Europeană a Justiţiei Civile prin realizarea unui material video, care va fi publicat pe pagina de internet a Tribunalului Arad – tribunalularad.ro şi pe pagina oficială de facebook a Tribunalului Arad, prin care dorim să aducem în atenţia opiniei publice câteva aspecte referitoare la organizarea sistemului judiciar din România şi la activitatea instanţelor arădene, susține Virgiliu Flavius Bradin, vicepreședintele și purtătorul de cuvânt al Tribunalului Arad.

Potrivit acestuia, celebrarea Zilei Europene a Justiţiei Civile este un bun prilej pentru instanţele de judecată de a-şi face cunoscută activitatea şi de a reaminti că justiţia este un serviciu public, iar figura centrală a actului de justiţie este tocmai cetăţeanul.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite