Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Iustin Cionca: „Susținem primăriile și în aceste vremuri grele” (FOTO)

Primarii și secretarii unităților administrativ-teritoriale din județul Arad au participat astăzi, la sediul Consiliului Județean Arad, la o întâlnire de lucru inițiată de Instituția Prefectului  Județului Arad, având ca temă principală stabilirea numărului maxim de angajați în administrațiile locale, în contextul procesului de reorganizare. La întâlnire au participat prefectul județului Arad, Mihai Pașca, alături de echipa de la Prefectură, și președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, alături de echipa de la Consiliul Județean.

Iustin Cionca: „Susținem primăriile și în aceste vremuri grele” (FOTO)
Comentează

 

Au fost clarificate aspecte importante legate de aplicarea noilor prevederi privind reorganizarea administrațiilor locale, în special în ceea ce privește posturile vacante și numărul efectiv de angajați care urmează să fie disponibilizat din cadrul primăriilor.

„Este important ca toate administrațiile locale din județ să aibă o imagine clară asupra modului în care se aplică aceste măsuri, astfel încât reorganizarea să se facă unitar, corect și cu respectarea cadrului legal. Unii se vor simți nedreptățiți, în alte cazuri reorganizarea nu are un impact major asupra organigramei. Depinde și cum s-au organizat primăriile până acum. Am răspuns solicitării domnului prefect de a găzdui această întâlnire la Consiliul Județean, pentru că vrem să dăm semnalul că și în vremuri grele suntem un partener al administrațiilor locale”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

La rândul său, prefectul Mihai Pașca a precizat că întâlnirea a oferit posibilitatea unui dialog direct între reprezentanții administrației județene, ai Prefecturii și cei ai administrațiilor locale, pentru lămurirea problemelor concrete apărute în teritoriu și pentru evitarea interpretărilor diferite ale noilor reglementări.

După această primă parte a reuniunii, a urmat o ședință de lucru cu primarii, dedicată proiectelor cu finanțare europeană aflate în derulare la nivelul județului Arad. În cadrul acesteia au fost discutate stadiul implementării unor proiecte europene, dificultățile întâmpinate de administrațiile locale în procesul de derulare și ritmul plăților efectuate de ministerele de specialitate pentru investițiile finanțate din fonduri externe.

Galerie foto (12)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite