Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Iustin Cionca: „Spitalul de Oncologie al Aradului intră într-o nouă fază a lucrărilor”

Iustin Cionca: „Spitalul de Oncologie al Aradului intră într-o nouă fază a lucrărilor”
Comentează 0

Continuă lucrările la noul spital de Oncologie al Aradului, de pe str. Vicenţiu Babeş, nr. 11-13! Este vorba despre o investiție gestionată de Consiliului Județean Arad și finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

,,În prezent se lucrează la consolidarea clădirii principale și la realizarea fundației în vederea extinderii acestui corp în partea din spate. Totodată, se efectuează lucrări la acoperiș, după ce recent s-a finalizat placa de beton peste nivelul al doilea. Noul spital va avea 50 de paturi și va aliniat la standarde europene, cu circuite dedicate pentru tratamentul bolnavilor cu afecțiuni oncologice. Suprafață construită desfășurată este de aproximativ 3500 metri pătrați. Valoarea totală a investiției este de 12,8 milioane lei, cu o contribuție a Consiliului Județean Arad de 3,5%, adică aproximativ 450 000 lei. La fel ca în primul mandat de președinte al Consiliului Județean Arad, investițiile în sănătate reprezintă o prioritate și în următorii patru ani. Îmi doresc dotarea spitalelor cu aparatură performantă și crearea unei infrastructuri moderne, astfel încât cadrele medicale să beneficieze de toate condițiile, iar arădenii să câștige tot mai multă încredere în sistemul medical arădean”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

 

 

Galerie foto (4)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite