Vremea Romania, Arad 2°C

Stiri Arad

Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, participă la Congresul European al Autorităţilor Locale

Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, va participa în perioada 26 -27 aprilie la Cracovia, la Congresul European al Autorităţilor Locale. Invitaţia vine ca urmare a relaţiilor de bună colaborare dintre Agenţia de Dezvoltare Regională Vest şi Institutul de Studii Estice din Varşovia.

Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, participă la Congresul European al Autorităţilor Locale
Comentează 0

La eveniment au fost invitaţi să participe reprezentanţii Consiliilor Judeţene din cele patru judeţe ale regiunii, membri în Consiliul pentru Dezvoltare Vest. Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, care deţine şi funcţia de vicepreşedinte al Regiunii Vest, subliniază că „vizita la Cracovia reprezintă o oportunitate pentru că avem ce învăţa despre «modelul polonez». Polonia a demonstrat că tranziţia dinspre comunism spre o economie de piaţă poate fi parcursă, că reformele pot da rezultate. Iar aceste rezultate se văd. Deşi în ’90 am pornit de la acelaşi nivel, acum Polonia este un exemplu pentru absorbţia de fonduri europene, dar mai ales pentru reforma administrativă din 1999, în urma căruia statul polonez este unul performant, iar ţara se dezvoltă într-un ritm constant”. Evenimentul reprezintă o platformă de întâlnire pentru liderii locali şi regionali pentru a face schimb de opinii şi bune practici în colaborarea dintre administraţia publică, ONG-uri şi mediul de afaceri. De asemenea, la propunerea institutului de Studii Estice din Varşovia se are în vedere şi o dezbatere privind electromobilitatea la nivel local şi prezentarea unor experienţe privind folosirea materialului rulant electric – tramvaie, troleibuze, autobuze în Regiunea Vest România şi regiuni similare din Polonia. În cadrul Congresului vor avea loc peste 60 de workshopuri, discuţii, ateliere, conferinţe, prezentări şi recepţii. Costurile deplasării sunt suportate de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest.

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite