Iustin Cionca – la Nădlac, cu prilejul Zilei Naționale a României (FOTO)
Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a început să sărbătorească Ziua Națională a României la Nădlac.
„Ca președinte al Consiliului Județean Arad revin la Nădlac cu plăcerea de a regăsi prieteni vechi. Respect această comunitate și oamenii care o compun; o familie frumoasă, diversă, bazată pe apreciere reciprocă și acceptare.
Slovacii din Nădlac sunt o mândrie a județului Arad, prin tradițiile și cultura pe care pe le perpetuează, le îngrijesc, le promovează. Apreciez în mod deosebit colaborarea dintre Biserică și Școală, faptul că își prețuiesc și îngrijesc patrimoniul material și imaterial.
Sărbătoarea de astăzi, dedicată Zilei Naționale a României, ne oferă nu doar prilejul aducerii aminte. Este, în același timp, și o ocazie să reflectăm asupra sacrificiilor care s-au făcut pentru linistea, echilibrul și bunăstarea din zilele noastre. Și să cântărim cu atenție deciziile pe care le luăm, cu respect față de gesturile eroice ale celor dinaintea noastră și cu responsabilitate față de generațiile viitoare”, a scris pe Facebook Iustin Cionca.
Acesta a mai scris pe rețeaua de socializare: „Suntem o generație care a cunoscut comunismul, tranziția, și viața frumoasă și viața grea, crize și schimbări, dar și o dezvoltare fără precedent; suntem o generație care muncește mult, pentru o viață mai bună, și care a trecut cu fruntea ridicată peste marile provocări ale vieții. De Ziua Națională vă doresc tuturor: cele bune să se adune, cele rele să se spele. Să vă bucurați de cei dragi, să fiți mândri că sunteți români!
La mulți ani!”
Sursa foto: Facebook Iustin Cionca