ITM Arad: Negocierea colectivă, obligatorie pentru firmele cu peste zece angajați
Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad anunță că, pe parcursul anului 2026, va continua acțiunile de informare și conștientizare privind aplicarea corectă a Legii nr. 367/2022 – Legea dialogului social, vizând creșterea gradului de implicare a angajatorilor și angajaților în negocierea colectivă la nivel de unitate.
„Negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați”, precizează reprezentanții ITM Arad, citând dispozițiile art.97 alin.1 din lege. Inspectorii de muncă vor explica angajatorilor, în cadrul vizitelor de control, obligația de a convoca părțile reprezentative ale lucrătorilor și de a asigura cadrul adecvat pentru alegerea reprezentanților, în cazul în care nu există un sindicat.
„Negocierea colectivă poate fi demarată și de către sindicat”, subliniază inspectorii de muncă, amintind că obiectivele campaniei naționale vizează promovarea beneficiilor negocierii colective – atât pentru angajați, cât și pentru angajatori.
Potrivit ITM, angajații pot dobândi drepturi superioare privind condițiile de muncă, securitatea și sănătatea în muncă, egalitatea de șanse, protecția suplimentară și stabilitatea locurilor de muncă. În același timp, angajatorii pot beneficia de un climat de muncă favorabil performanței, de creșterea loialității personalului și de o planificare bugetară mai eficientă.
„Acțiunile nu vor viza doar informarea și conștientizarea, ci și corectitudinea de punere în aplicare a dispozițiilor legale”, precizează ITM Arad.
De menționat că, în primul trimestru al anului 2026, Compartimentul Control Relații de Muncă din cadrul ITM Arad a efectuat 154 de controale, iar pentru intrarea în legalitate au fost dispuse 48 de măsuri.
„Angajatorii au fost informați cu privire la importanța și necesitatea negocierii colective”, au ținut să puncteze reprezentanții ITM, care mai spun că, potrivit Legii nr. 367/2022, în lipsa unui contract colectiv de muncă, angajatorul sau orice parte îndreptățită poate iniția negocierea în orice moment.




















