Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Istoricul Văii Arăneagului și al Cabanei Căsoaia până în vremea lui Gheorghe Trânc (FOTO şi VIDEO)

Astăzi se împlinesc 87 de ani de la deschiderea oficială a cabanei Căsoaia (16 iunie 1935), de aceea am considerat că este momentul cel mai potrivit să aștern câteva rânduri referitoare la acel tărâm de basm, pe care de copil mic l-am îndrăgit, fiind din zona. Îmi aduc cu drag aminte de cabana plină de turiști ai anilor  ́70 și de vechea barieră care era înaintea cabanei pe aleea pietruită, de care mă legănam ținându-mă strâns cu mânuțele de copil să nu cad. Aveam vreo trei sau patru anișori, însă îmi aduc aminte și acum de terasă cabanei și mai ales de sticlele cu gâtul înalt de bere sau de Pepsi-Cola din acea vreme cu un gust extraordinar de bun, sau de alunele pe care le primeam de la tata. Îmi aduc aminte și de bazinul plin cu apă și turiști, de veselia tuturor, dar și de frumusețea acestor locuri care m-au fascinate mereu de-a lungul vieții. Apoi mai târziu am ajuns să cunosc cărările codrilor de acolo, știind când ,,pică,, bruma și își leapădă codrul frunza, de unde răsare luna și când merge la culcare, am admirat cerul înstelat în nopțile geroase de iarnă, am ascultat de multe ori freamătul pădurii, am văzut pâraiele troienite de zăpadă într-un alb imaculat, am ascultat boncănitul cerbilor în serile de toamnă, dar am văzut și eclipsa lunii din fundul codrilor de cleștar și toate acestea m-au legat sufletește de Căsoaia.

Istoricul Văii Arăneagului și al Cabanei Căsoaia până în vremea lui Gheorghe Trânc (FOTO şi VIDEO)
Comentează 0

Dar trecând peste acestea, Căsoaia a fost și va rămâne un reper istoric și turistic al județului Arad, a fost și va rămâne o destinație turistică pentru mulți arădeni, iar pentru mine un loc aparte, un loc de suflet...

Odată cu instaurarea Imperiului Austro-Ungar pe teritoriul Ardealului și Bucovinei au început și cartografierile, după care imperiul a trimis specialiști în diferite domenii să cerceteze fiecare zonă în parte din noua bucată alipită imperiului. Astfel că printre acei specialiști, au fost trimiși și geologi să exploreze subsolul, pentru că imperiul era interesat de bogățiile munților noștrii, de Apuseni în special, dar și a celor din Bucovina. Imperiul era interesat de bogățiile Transilvaniei și a Bucovinei știind că aici au fost multe mine încă din vremea romanilor, iar păduri erau cât vedeai cu ochii de aceea au investit în infrastructura feroviară, astfel încât toate bogățiile să poată lua calea spre Viena și Budapesta. Zona Highișului a fost exploatată de geologii austro-ungari înainte de 1881 conform literaturii de specialitate maghiară descrisă de geologul Ludwig von Loczy. În urma unor explorări realizate în 1884, acesta amintește de zăcămintele de la Arăneag. În acel raport preciza că în zona de pe Valea Solarscu există filit cu suficiente impregnații de calcopirită, azurite, bronit și tetraedrit. Cert este că pe Valea Băilor, la Est de Căsoaia se află galeriile minelor (astăzi fiind surpate) care au funcționat cu intermitență până la Primul Război Mondial. Astfel că această zonă era cunoscută nu numai din punct de vedere a bogățiilor din subsol, ci și datorită exploatării lemnului de pe Valea Arăneagului și a Highișului.

Drumeţii de secol XIX

Deși s-au căutat date certe referitoare la originile turismului pe valea Arăneagului sau Căsoaia de mai târziu, nu s-a găsit nici o dată exactă, dar se pare că aceste locuri erau frecventate de către amatorii de drumeții încă de la sfârșitul secolului XIX. Cert este faptul că primele marcaje în Munții Zărandului au fost realizate în anul 1907, ceea ce ne face să credem că potecile ce duceau dinspre Podgorie spre acea vale liniștită, numită atunci „Valea lui Iosif” erau de mult cunoscute de turiști datorită faptului că traseul de urmat de la Șiria era destul de accesibil, iar în câteva ore drumețul ajungea în acea frumoasă poiană din „Valea lui Iosif”.Tot de atunci se păstrează și marcajul turistic al Highișului, ceea ce ne certifică faptul că se organizau drumeții în Munții Zărandului încă de pe atunci.

Întorcându-ne în timp și spațiu, undeva prin anii de înaintea Primului Război Mondial trecând de localitatea Arăneag, pe drumul de țară prăfuit de căruțe și mergând spre pădure (spre Căsoaia de acum) pe firul văii ce curge lin spre sat de o parte și de alta, a dealurilor erau doar păduri, iar șesul dintre ele numit până după Primul Război Mondial „Valea lui Iosif” se întindea până la interferența Văilor Highiș, Șoimoș și Valea Neamțului, spre locul unde este acum Cabana Căsoaia. Pe acea luncă (pustă) își aveau oamenii din Arăneag fânețele și atunci la fel ca și acum însă nici vorbă nu era de plantația de meri de acum, pentru că puieții acelor meri au fost aduși din Bihor din zona Aleșdului abia după anii 1962-1963, odată cu începutul colectivizării, cu două camioane Steagu-Roșu de la IRTA (șoferi Maghici Ioan și Ghe. Bodea tatăl meu). În rest nu era nimic pe Valea Arăneagului în afara celor două sau trei mori pe apă aparţinând familiei Szuhy, construite pe firul văii între sat și „Podul lui Tony” (care nici el nu exista pe atunci), iar în anul 1914 se construise calea ferată îngustă CFF care tăia pusta pe alocuri în două, urmându-și calea de fier spre marginea satului Arăneag apoi spre Agriș - Măderat și Pâncota, stația finală. Drumul de care și căruțe trecea pe sub poala pădurii pe partea dreaptă și ducea spre răscrucea (confluența) văilor Highiș și Șoimoș cu Valea Neamțului la vreo 3-4 km în amonte, unde spun bătrânii că ar fi fost o mică căsuță a pădurarului și o pepinieră silvică înainte de întâlnirea celor două văi, iar în rest era doar pădure cât se vedea cu ochii, cu excepția unei poienițe unde mai târziu să ridicat cabana.

Păduri exploatate crunt

Odată cu introducerea căii ferate Arad – Brad au început să se dezvolte și exploatările forestiere în toată zona Văii Crișului Alb, iar din anul 1910 până în 1928 pădurile încă seculare din zona Arăneagului, Drauțului și Agrișu Mare au fost crunt exploatate de proprietarii de atunci. La 24 februarie 1914 a fost pusă în funcțiune o cale ferată îngustă forestieră cu tracțiune mecanică și ecartament de 76 cm, pe traseul Pâncota – Măderat- Agrișu-Mare – Valea Arăneagului cu prelungiri pe Valea Neamțului și Valea Highiș (Căsoaia). Calea ferată avea scopul de a facilita transportul lemnului de la gurile de exploatare din „Valea lui Iosif” până la Pâncota.

După Primul Război Mondial și alipirea acestor teritorii României, singurul proprietar privat important al pădurilor de aici a fost „Societatea Anonimă Economică din Pâncota” fiind cea care a modernizat linia ferată după anul 1922 montând pe tot parcursul căii ferate stâlpi de telegraf-telefon, iar lungimea totală a căii ferate a fost de peste 26 km. Depozitul de lemn unde se încărcau vagoanele platforme erau se pare pe Valea Highișului, iar după unele surse ar fi fost un depozit mare chiar pe locul unde sunt acum cabanele private, la confluența văilor Highiș cu Neamțului. Muncitorii forestieri și cei care deserveau calea ferată forestieră erau cazați într-o cabană de lemn care ar fi fost lângă vechea cabană Căsoaia, unde era responsabil domnul Szuhy (sursa; Ioan Jiga – Agrișu Mare-Scurt istoric). După 1928, resursele forestiere din zonă se cam epuizaseră iar calea ferată a fost dezafectată. Se așternuse iar liniștea pe Valea Arăneagului, iar în 1932 Prințul Schulkovschi din Pâncota, rezervând o suprafață mare de pădure pentru vânătoare construiește o cabană de lemn, sau mai bine zis a mutat o veche clădire aici într-o poiană, aproximativ pe locul unde este acum „Casa Verde” pe care a dezvoltat-o în scopul transformării în pavilion de vânătoare. În anul 1933, secția arădeană Czaran Gyula a Societății Carpatine Ardelene a închiriat etajul clădirii, amenajându-l ca bază turistică, iar acest lucru a impulsionat foarte mult turismul în zonă. Locul fiind tot mai căutat a dus la înființarea unei organizații numită „Căsoaia Căminul Turiștilor Arădani”, cu sediul în Arad pe str. M Eminescu nr 7. Proiectul a fost elaborat la 20 sept 1934 de către 12 excursioniști cu dorința de a construi o casă de adăpost, respectiv cabană cu un confort modern și într-un loc liniștit, dorind în același timp să achiziționeze un teren mai întins pe valea lui Iosif. Era un loc liniștit, fiind între păduri și relativ ușor de ajuns , fie pe jos trecând peste pădure de la Șiria, fie cu căruța de la stația CFR Pâncota sau chiar autobuzul mai târziu. Era ușor de ajuns și din haltele tramvaiului electric care se pusese în funcțiune în anul 1913 și pentru că erau marcaje turistice astfel încât nimeni să nu se rătăcească până la cabană.

Cabană turistică

Astfel au fost emise 400 taloane valorice „acții valorice” de 500 lei unitatea, în scopul achiziționării pavilionului de vânătoare a prințului Schulkovski din Valea lui Iosif, apoi transformarea și modernizarea lui în cabană turistică. La 10 decembrie 1934 a avut loc ședința de constituire cu 48 de membri fondatori deținători a 209 acţiuni care reprezentau capitalul social de 104.500 lei. Deviza organizației era IUBIREA CINSTEA ȘI ONOAREA PUBLICĂ alături de hotărârea de a interzice băuturile alcoolice în cabană și în timpul excursiilor. Dorința achiziției refugiului a fost îndeplinită prin cumpărarea domeniului, iar după amenajare, în data de 16 iunie 1935, Cabana Turistică Căsoaia a intrat în circuitul turistic arădean. (Căsoaia și împrejurimile-autor Horia Truță). Din surse locale se pare însă că o bună parte din lemnul construcției vechiului pavilion de vânătoare s-a folosit la construcția noi cabane, care a fost poziționată pe un loc mai înalt decât vechiul pavilion, iar fundația noii cabane a fost înălțată mult și realizată din piatră de codru brută, fiind foarte stabilă. Pivnița cabanei era construită cu boltă și avea scurgere pluvială. Tălpile din lemn ale cabanei și planșeul etajului au fost prinse cu ancore din metal la o distanță egală una de alta pe toată suprafața cabanei ca să-i confere o mare rezistență.

Construcția Cabanei Căsoaia avea aspectul unei construcții montane fiind inspirată din aria construcțiilor europei centrale și occidentate până spre Balcani. Suprafața construită a cabanei se întindea pe 185 metri pătraţi cu o fundație supraînălțată din piatră brută cu un schelet din lemn, cu pereți din dulapi dispuși pe orizontală îmbinați prin tiotori nemțești, iar mansarda era din scânduri dispuse pe verticală. Clădirea era înfrumusețată prin două verande suprapuse și printr-un brâu întrerupt de balcoane susținute din bârne de lemn care îi dădeau cabanei un farmec aparte. Cabana avea 10 camere, iar la parter un spațiu interior pentru servirea mesei și o bucătărie, precum și alte spații pentru activități specifice. La același nivel era și locuința cabanierului, iar pe latura nordică era o terasă cimentată cu balustrade metalice. Capacitatea cabanei era de 60 locuri. Spaţiul din jurul cabanei a fost înfrumusețat prin plantarea unor puieți de conifere precum și o livadă cu pomi fructiferi, locuri de joacă și promenadă, spații pentru corturi, vetre de foc etc.

De asemenea erau și construcții gospodărești, anexe pentru personalul de întreținere. Pentru umplerea bazinului piscinei se folosea apa din Valea Băilor, deviată în amonte cu ajutorul unui stăvilar, care apoi era condusă printr-un canal deschis prin conducte ceramice. Dar din păcate acea instalație funcționa doar sezonier, fiindcă precipitațiile provocau umflarea apelor pe văi și formau viituri care deteriorau barajul, umflându-l cu nămol și vegetație. Pe parcursul anilor însă, au avut loc mai multe modificări deși neesențiale ca structură, dar care au dus la dezvoltarea capacității de cazare a Cabanei Căsoaia.

Activitățile de inaugurare au fost organizate de Secția lui Iulie Csazar, a Societății Carpatine Ardeleană. În data de 15 iunie mai multe grupuri de turiști au plecat spre Căsoaia, unii cu tramvaiul electric până la Șiria, apoi pe jos prin pădure, alții au plecat din Valea Cladovei cu decovilul (trenulețul forestier) apoi pe jos prin pădure. Tot în aceeași zi a fost pusă la dispoziția turiștilor o garnitură specială a tramvaiului electric cu destinația Pâncota, de unde turiștii puteau ajunge la Căsoaia cu un autobuz special sau pe jos. Sărbătoarea a fost un succes deplin, iar cu acest prilej a fost emisă și o insignă cu imaginea Cabanei Căsoaia. Astfel Cabana Căsoaia a devenit un reper important pentru turiștii arădeni și se pare că inclusiv în vremea celui De Al II-lea Război Mondial ar fi funcționat.

Luptele de la „Ogreada lui Tăițăl” şi tâlharii din zonă

Nu se cunosc incidente care să fi pus în pericol existența cabanei în anii războiului, deși la doar câțiva kilometri, peste păduri respectiv pe drumul militar-strategic dintre Cladova și Agrișu-Mare, la locul numit „Ogreada lui Tăițăl” s-au dat lupte grele, între o companie de aruncătoare ale armatei hortyste și românii care se retrăgeau la sfârșitul frontului venind dinspre Cladova, în care au pierit toți ostașii unguri, refuzând să se predea. Din păcate cu toții zac uitați și acum acolo în pădure într-o groapă comună, spuneau bunicii noștri.

Un eveniment deosebit însă, peste care nu putem trece și care este consemnat și în cartea „Căsoaia și împrejurimile” scrisă de Horia Truță, și care de altfel este înregistrată de subsemnatul într-unul dintre videoclipurile articolului, consemnat și în presa timpului, s-a petrecut în vara anului 1946 când o bandă de hoți, cunoscută pentru furturi și spargeri la colnele din zona Podgoriei au ajuns și la Căsoaia. În seara zilei de 19 august, patru indivizi înarmați cu pistoale militare automate au somat administratorii cabanei să le dea de mâncare și băutură. După ce s-au ospătat sub ameninţarea cu armele, i-au jefuit pe cei  prezenți respectiv pe cabanierul Kapitany Ernest, pe soția acestuia, pe servitor și pe inginerul Imer Emerich. Aceștia au negat că ar avea bani asupra lor dar în urma bătăilor pline de cruzime aplicate lui Kapitany baci în pivniță, unde a fost legat, au reușit să ia 28 de milioane, lenjeria din dulapuri, alimente și alte bunuri. În acest timp soția lui Kapitany a reușit să fugă la cabana familiei Bălănescu, dar nu a găsit pe nimeni să le vină în ajutor. În urma descrierilor făcute de martori, comandantul Legiunii de Jandarmi din Arad, mr. Beșliu, l-a identificat ca principal autor al jafului pe Vasile Sibii, un evadat din penitenciarul Timișoara, condamnat pentru crimă.( vol. Căsoaia, autor Horia Truță). Alături de acesta au acționat și Teodor Brădean din Galșa, Petru Șildan din Masca și Gheorghe Brădean din Macea, dezertor din armată.

La puţin timp după acest incident a urmat altul, respectiv soția administratorului cabanei a reclamat poliției faptul că un grup de şase subofițeri jandarmi, au sosit la Căsoaia în seara zile de 24 august 1946, care după un chef în restaurant, către dimineață au plecat spre Radna, iar pe drum în Milova au atacat și jefuit un pădurar. După trei zile, acei indivizi au fost prinși în Buteni și deferiți justiției. După acele incidente, totul a revenit la normal, iar Kapitany baci cu soția primeau turiști în fiecare sfârșit de săptămână.

Şi a venit naţionalizarea

Aprovizionarea cabanei se făcea cu căruța, mergând săptămânal la Pâncota după alimente. În anii următori Cabana Căsoaia a primit turiști în continuare până în anul 1948 când a venit naționalizarea. Organizația Căsoaia – Căminul turiștilor s-a autodizolvat în anul 1948, iar clădirea a fost naționalizată, astfel că imobilul și întreg inventarul au fost preluate de CGM, Direcția de Turism și Excursii Arad, apoi de CENTROCOOP, IJIL Ineu, IGO Ineu și OJT Bihor, care prin intermediul Stațiunii Balneoclimaterice Felix, Oradea a organizat-o ca unitate comercială cu profil turistic și de agrement, administrată de Ilie Kapitan din Drauț și apoi de Gheorghe Trânc din Ineu, care a fost cabanier din anul 1963 până în anul 1977. (vol. Căsoaia, autor Horia Truță).

Perioada cea mai înfloritoare a cabanei Căsoaia a fost însă în vremea soților Gheorghe și Maria Trânc, atât din punct de vedere al modernizării, cât și a serviciilor turistice. Fiind un om întreprinzător, Gheorghe Trânc a reușit să asigure an de an lucrări de modernizare a bazei turistice. A fost instalat un grup generator de curent în  anul 1965, iar în 1967 a fost tras curentul electric din Arăneag până la cabană, apoi au fost aduse  și îmbunătățiri instalației de apă (1973), lucrări de reparații capitale clădirii și multe altele. În anii 1965-1970, Gheorghe Trânc aducea pepsi și bere de la Oradea, iar pentru clienții casei se putea comanda o friptură de căprioară sau chiar cerb, pentru că Gheorghe Trânc fusese și un împătimit al vânătorii.

La chef, feriţi de ochii superiorilor

Bucătăria cabanei funcționa la capacitate maximă în fiecare sfârșit de săptămână, iar cabana era mereu plină la capacitate. Șoferii de la IRTA erau clienții casei la cabană aproape în fiecare duminică și nu de puține ori pe lângă drumul forestier de pe Valea Neamțului de la cabană mai sus erau „ascunse” sub poala pădurii (de controlorii IRTA-Oradea) camioanele șoferilor din satele din jurul Cabanei Căsoaia. Era o perioadă bună atunci, și pentru omul de rând, și mai ales pentru șoferii de atunci care câștigau bine, erau mereu cu bani. Desigur că pe la Căsoaia ajungea și câte un IMS a celor de la Regiune, de la partid sau controlorii IRTA, (până în 1968 eram în Regiunea Crișana-Oradea) care treceau din când în când pe la cabană fiind „cu sarcini” în zonă... tot pentru a chefui, scăpați de ochii superiorilor. Practic perioada lui Gheorghe Trânc a fost apogeul Cabanei Căsoaia din punct de vedere turistic, pentru că acesta a știut să mulțumească fiecare client, iar aprovizionarea era impecabilă, dar în același timp a știut să-și facă și mulți prieteni peste tot, astfel că la rândul său a fost ajutat la nevoie. Astfel timp de 14 ani, Cabana Căsoaia a fost administrată de Gheorghe  și MariaTrânc, timp în care cabana era foarte căutată și apreciată de turiști. Ghe. Trânc locuia la cabană și era disponibil de multe ori la orice oră din zi sau noapte, iar în perioada iernii, deși turiștii erau mai rari, însă și atunci erau clienți care frecventau cabana peste zi sau chiar și înoptau la cabană.

După plecarea familiei Trânc la Ineu, administrarea bazei turistice Căsoaia a fost asigurată pentru un timp mai scurt de Mihai Mariș, Ioan Stick, Teodor Cristea, Ioan Bulzan și Petrică Cleuța (actualul cabanier), care este un alt administrator longeviv la Căsoaia. În 1975 a venit un ordin de la partid de a transforma Cabana Căsoaia în tabără de copii, iar odată cu acest lucru turismul în zonă a scăzut considerabil. Astfel cabană a intrat în Administrația Taberelor Școlare care au făcut câteva lucrări de modernizare, mărind capacitatea de cazare prin închiderea verandelor, crescând capacitatea de cazare și au construit șase căsuțe mici și două bungalowuri. Au fost recomandări în 1978 pentru a se mări capacitatea de cazare la 500 de locuri care nu s-au materializat însă niciodată. Odată cu intrarea cabanei în administrația taberelor şcolare și mai apoi plecarea lui Trânc, cabana și–a pierdut mult din farmecul de altă dată. Mulți dintre cei care l-au conoscut își aduc și acum aminte cu plăcere și nostalgie de acele vremuri, de frumoasa Cabană de pe Valea Arăneagului și de Gheorghe Trânc, cabanierul de la Căsoaia.

Pasionat vânător și om care a iubit aceste locuri, Trânc a reușit să ridice turismul din zonă, concurând poate cu Moneasa ca număr de turiști, dar poate tocmai acest fapt a determinat „organele de partid” să transforme Căsoaia în tabără școlară.

Gheorghe Trânc a fost un om care a știut să-i întâmpine cu drag pe toți cei care călcau pragul cabanei, fie și numai pentru un grătar pe terasă stropit cu vin, cu bere de Oradea sau cu un Pepsi, în răcoarea serilor de vară. Curtea cabanei, terasa și camerele cabanei erau pline în fiecare sfârșit de săptămână, iar pivnița de sub cabană era ticsită de bere și Pepsi, bucătăria lucra la foc continuu, iar turiștii își întârziau duminică seara plecarea, de multe ori până după lăsarea întunericului.

A fost o perioadă în care IRTA punea la dispoziție un autobuz în fiecare sfârșit de săptămână pe ruta Arad-Căsoaia-Arad și Ineu-Căsoaia cu plecare din Căsoaia duminică spre seară.

Duminica chiar după lăsarea întunericului, încă se mai auzeau cântând petrecăreți pe terasa cabanei până târziu, fiind binențeles cei din zonă și „de-ai casei”. Era trecut de multe ori după miezul nopții, când se auzea peste păduri stingher, glasul unui motor de camion ce cobora de la cabană, pe vechiul drum, pe lângă firul văii trecând încet spre Arăneag. Era un camion bătrân de la I.R.T.A. fie un Steagu-Roșu sau Bucegi cu petrecăreți întârziați în caroserie (benă), pe care îi mai aud și acum din cabina camionului, copil fiind și pe jumate adormit, cântând cu atâta drag „Țărăncuță, țărăncuță, cu bujori în obrăjori...”

Ce vremuri frumoase!!!

Apoi în urmă, se așternea din nou liniștea peste pădurile din jur, doar greieraşii își încordau arcușul într-un concert frenetic pe fânul de curând cosit din „Pusta Arăneagului”. Susurul văii se auzea și ea necontenit curgând lin spre sat, iar din întunericul pădurii câte un huhurez își cânta și el din când în când dorul. Luna se ridicase de mult tăcută de peste culmea „erceului”, aruncându-și razele de lumină peste falnicii brazi și peste frumoasa poieniță, stând parcă de strajă până către dimineață, luminând obscur Cabana Căsoaia și pădurile din jur, ca într-o frumoasă poveste de demult.

                                                                 ***

Înainte de a încheia, ţin să mulțumesc doamnei Viorica Trânc, fiica cabanierului Gheorghe Trânc, domnului viceprimar Ionel Alb de la Ineu, pentru că datorită dânsului am găsit-o după atâția ani pe doamna Trânc. Bace Ioan Maghici din Arăneag, Dumnezeu să-l odihnească, a fost cel care mi-a dezlegat multe mistere legate de Cabana Căsoaia (vezi video 1 și 2). De asemenea, mai vreau să mulțumesc colegului meu Petrică Cleuța, actualul cabanier de la Căsoaia care mi-a dat multe lămuriri referitoare la cabană.

 

Galerie foto (35)

Articole asemanatoare

















Inchide