Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Iohannis participă miercuri la summit-ul NATO. Ce mesaj a transmis Trump de la bordul Air Force One

Klaus Iohannis participă, începând de miercuri, la summit-ul NATO de la Bruxelles. Liderii celor 29 de state membre ale NATO se reunesc în cadrul uneia dintre cele mai importante reuniuni de după încheierea războiului rece.

Iohannis participă miercuri la summit-ul NATO. Ce mesaj a transmis Trump de la bordul Air Force One
Comentează 0

Summit-ul NATO din aceste zile de la Bruxelles pune sub semnul întrebării unitatea transatlantică - președintele american Donald Trump e din ce în ce mai critic față de aliații europeni, cu un accent pe Germania, pe tema nealocării a 2% din PIB pentru apărare, cu doar câteva zile înaintea unei întălniri cu președintele rus Vladimir Putin.

România va fi reprezentată la summit de preşedintele Klaus Iohannis. Şeful statului român va participa la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic, precum şi la o reuniune în formatul Misiunii Resolute Support din Afganistan.

Întărirea securiţăţii flancului estic al NATO şi chiar găzduirea unui din noile comandamente aliate sunt teme de interes de la summit-ul Alianţei Nord-Atlantice ce începe miercuri la Bruxelles.

De asemenea, pentru prima dată, la cel mai înalt nivel aliat, va fi organizată o reuniune distinctă, dedicată evoluţiilor de securitate din regiunea Mării Negre, cu participarea Georgiei şi Ucrainei, se arată într-un comunicat de presă al Preşedinţiei României.

Reuniunea comună a Consiliului Nord-Atlantic dedicată securităţii la Marea Neagră, cu participarea Georgiei si Ucrainei, va oferi un prilej pentru discuţii aplicate privind evoluţiile situaţiei de securitate din regiune, precum şi de reafirmare a sprijinului NATO pentru cei doi parteneri.

De asemenea, vor fi supuse atenţiei şefilor de stat şi de guvern adaptarea structurii de comandă a NATO la noul mediu de securitate, dezvoltarea capacităţii de reacţie a forţelor aliate şi facilitarea mobilităţii acestora în Europa, se mai arată în comunicatul Cotroceniului. România îşi doreşte să găzduiască unul din noile comandamente NATO.

Trump, marea necunoscută

Principala incertitudine a summitului o reprezintă tonul folosit de Donald Trump, un mare apărător al sloganului „America, în primul rând" pentru a-şi readuce la ordine aliaţii.

Preşedintele american a acuzat marţi unele ţări din NATO că sunt deficiente de mai mulţi ani în cheltuielile lor militare şi a sugerat ca aceste ţări "să plătească" arierate Statelor Unite, transmite AFP.

"Numeroase ţări din NATO, pe care suntem aşteptaţi să le apărăm, nu numai că nu-şi respectă angajamentul de 2% (care este scăzut), dar de mai mulţi ani sunt deficiente în plăţile lor pe care nu le efectuează. Vor rambursa Statele Unite?", a scris pe Twitter Donald Trump care le cere constant europenilor să-şi majoreze cheltuielile militare pentru respectarea angajamentului de a le creşte la nivelul de 2% din PIB în 2024.

Donald Trump a scris acest mesaj de la bordul avionului prezidenţial Air Force One în timp ce se îndrepta spre summitul NATO organizat miercuri şi joi la Bruxelles.

Cei 29 de membri ai NATO s-au angajat să aloce 2% din PIB pentru cheltuielile lor de apărare în 2024.

Până în prezent, patru au ajuns la acest nivel - Grecia, Estonia, Marea Britanie şi Statele Unite -, iar alte patru - Lituania, Letonia, Polonia şi România - vor ajunge la sfârşitul anului, a afirmat marţi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.

Acest dezechilibru îl nemulţumeşte pe Donald Trump care consideră anormal ca Germania, prima economie europeană, să aloce numai 1,24% din PIB pentru apărare.

Preşedintele american a avertizat că summitul transatlantic organizat miercuri şi joi la Bruxelles riscă să fie tensionat. Liderul administraţiei de la Washington a spus chiar că întrevederea sa cu Vladimir Putin, la 16 iulie, la Helsinki, ar putea fi mai uşoară decât reuniunea NATO.

Sursa

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite