Vremea Romania, Arad 15°C

Stiri Arad

Întâlniri cetăţeneşti în zona Calea Aurel Vlaicu

Primăria municipiului Arad invită locuitorii din zona Calea Aurel Vlaicu la întâlnirile cetățenești care vor avea loc săptămâna viitoare, după cum urmează:

Întâlniri cetăţeneşti în zona Calea Aurel Vlaicu
Comentează 3
  • Miercuri, 13 iunie 2018,  ora 19, la Colegiul Tehnic de Construcţii şi Protecţia Mediului (strada Haţeg, nr. 3) va avea avea loc întâlnirea cu cetăţenii din  zona Calea Aurel Vlaicu – partea stângă;
  •  Joi, 14 iunie 2018, ora 19, la Şcoala Gimnazială “Aurel Vlaicu” (strada Fulgerului nr. 2-4) locuitorii din zona  Calea Aurel Vlaicu – partea dreaptă.

Cu această ocazie vor fi discutate teme de  interes pentru locuitorii din zonă: măsurile organizatorice privind derularea proiectului de Regenerare Urbană a Spațiilor dintre blocuri, modernizarea iluminatului public și derularea proiectului de amenajare a Platformelor subterane pentru colectarea deșeurilor.

Se va interveni la nivelul unor suprafeţe foarte mari. Când vom încheia acest proiect de Regenerare urbană, Aradul va fi primul oraş din ţară care finalizează şi infrastructura din interiorul cvartalelor. Cu ocazia acestor întâlniri cetăţeneşti vom discuta despre modernizarea iluminatului public în toate zonele incluse în proiectul municipalităţii şi vom  vorbi şi despre introducerea rampelor ecologice în subteran. Practic pe aceeaşi suprafaţă vom derula trei lucrări extrem de importante! ”, a subliniat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă în cadrul conferinţei de presă susţinute luni, 11 iunie 2018.

Regenerarea urbană a spațiilor dintre blocuri vizează îmbunătățirea cadrului de viață din zona Calea Aurel Vlaicu prin redefinirea și modernizarea lucrărilor de urbanizare primară și secundară. Lucrările vor consta în amenajarea de spații verzi, locuri de joacă și recreere, modernizarea căilor de acces și a iluminatului public, amenajarea de parcări. În prezent, această zonă a municipiului prezintă o dispunere dezordonată a locurilor de parcare a autoturismelor, în mare parte sub forma de garaje metalice. În multe cazuri acestea sunt folosite pentru depozitare, în consecință locurile de parcare devin insuficiente. 

În urma realizării acestui proiect zona Calea Aurel Vlaicu va dispune de: o suprafaţă de 39.522 m2 destinată parcării autovehiculelor, 11.442 m2 trotuare amenajate,  canalizare pluvială pe o lungime de 2.000  ml,  spaţii verzi amenajate pe o suprafaţă de 10.019 m2, 35 cvartale reamenajate,  1.167 locuri de parcare amenajate la sol, la care se adaugă cele 43 locuri de parcare destinate persoanelor cu dizabilități.

 “În zona Calea Aurel Vlaicu vom încerca să încadrăm o parcare supraterană, în spatele pieţei agroalimentare Vlaicu”, a adăugat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

Regenerarea urbană a spaţiilor dintre blocuri este o investiţie în valoare de 50 de milioane de euro şi este realizată din bugetul general al Municipiului Arad şi fonduri de creditare  BERD. Durata de execuţie a lucrărilor este de 24 de luni de la data  emiterii ordinului de începere. 

 Până acum s-au semnat contractele pe Regenerare urbană a spaţiilor dintre blocuri în cartierul Micălaca. Săptămâna viitoare urmează cartierele Alfa, Confecţii şi centrul municipiului, inclusiv zona protejată a oraşului Arad.

Galerie foto (2)

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite