Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Incendiu izbucnit la un autovehicul (autoutilitară) pe DN 7, la ieșirea din orașul Pecica

Incendiu izbucnit la un autovehicul (autoutilitară) pe DN 7, la ieșirea din orașul Pecica
Comentează 0

Pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină astăzi, în jurul orei 12:15 pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autovehicul (autoutilitară), pe DN 7, la ieșirea din orașul Pecica.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Arad, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, precum și pompierii voluntari ai SVSU Pecica.

La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări de fum la nivelul întregului autovehicul, propagat la vegetația uscată din proximitatea acestuia, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați.  
Incendiul a fost stins în limitele găsite, autoturismul fiind afectat în totalitate.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Conducătorul autoturismului a reușit să iasă la timp din mașină în momentul care și-au dat seama că aceasta are o problemă la compartimentul motor.

Cazul probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric.

Pentru a preveni astfel de cazuri, recomandăm respectarea următoarelor măsuri:

✔ verificaţi instalaţia electrică;
✔ nu faceți improvizații la instalația electrică;
✔ asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;
✔ verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;
✔ verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.

Galerie foto (4)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite