Incendiu izbucnit la o casă din orașul Sebiș
În această seară (21 Septembrie), în jurul orei 19:45, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă cu regim de înălțime P+1, din orașul Sebiș.
La locul evenimentului au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentelor de Pompieri Sebiș și Ineu, cu trei autospeciale de stingere, o autoscară și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 130 de metri pătrați, cu posibilitate de extindere la întreaga locuință.
În acest moment, incendiul este localizat, iar pompierii acționează pentru stingerea completă a acestuia și identificarea posibilelor focare ascunse.
Din fericire, nu sunt înregistrate victime.





















