Încă 30 de elevi și profesori sunt blocați în Orientul Mijlociu. Semnal de alarmă de la Ministerul Educației
După situația semnalată în cazul unor elevi din județul Vrancea, o nouă problemă iese la suprafață. De această dată, este vorba despre peste 30 de elevi și 10 profesori din județul Neamț care se află în mai multe state din Orientul Mijlociu și Asia și nu pot reveni în România din cauza conflictului declanșat în Iran.
Reprezentanții autorităților școlare dau asigurări că toate persoanele sunt în afara oricărui pericol, însă întoarcerea lor acasă depinde în totalitate de evoluția situației din regiune.
Unde se află elevii și profesorii
Inspectorul școlar general al județului Neamț, Liviu Ionuț Ciocoiu, a precizat pentru Agerpres că datele centralizate de la unitățile de învățământ indică prezența a 31 de elevi și 10 cadre didactice în zona Orientului Mijlociu și în state apropiate.
„Din raportarea primită de la şcoli, avem 31 de elevi şi 10 cadre didactice care sunt în zona Orientului Mijlociu. Concret, 29 de elevi şi 6 cadre didactice sunt în Emiratele Arabe Unite, 3 cadre didactice sunt în Israel, un cadru didactic este în Egipt, un elev este în Sri Lanka, iar un alt elev este în India.
Toţi sunt bine, sănătoşi, în siguranţă şi aşteaptă nerăbdători să se întoarcă acasă”, a declarat Liviu Ionuţ Ciocoiu.
Potrivit informațiilor oficiale, cele mai multe persoane se află în Emiratele Arabe Unite, însă există și cadre didactice în Israel și Egipt, precum și doi elevi în Sri Lanka și India.
Din ce școli provin
Inspectorul general a explicat că elevii și profesorii provin din 16 unități de învățământ din județul Neamț, la care se adaugă și Casa Corpului Didactic. Situația a fost centralizată rapid, astfel încât autoritățile să aibă o imagine clară asupra numărului exact de persoane aflate în afara țării.
Cum continuă activitatea în școli
Absența profesorilor a fost gestionată prin redistribuirea orelor către alte cadre didactice din aceleași unități de învățământ, pentru a evita blocaje în desfășurarea cursurilor.
În cazul celor 31 de elevi, absențele au fost deja trecute în cataloage, urmând să fie motivate conform procedurilor legale în vigoare. Oficialii din educație susțin că, în momentul revenirii în țară, vor fi aplicate toate măsurile necesare pentru ca activitatea școlară a acestora să nu fie afectată.
Sursa: realitatea.net




















