Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

În ultimele șapte zile 162 de arădeni s-au prezentat la spital

În ultimele șapte zile 162 de arădeni s-au prezentat la spital
Comentează

În ultimele șapte zile 162 de arădeni (dintre care 83 de minori) s-au prezentat la spital cu simptome specifice afecțiunilor respiratorii de sezon. 
Medicii de medicină de urgență împreună cu medicii de specialitate (pneumologi, pediatri, interniști, infecționiști) au efectuat, în regim de urgență, investigațiile medicale necesare stabilirii diagnosticelor: 33 de pacienți fiind diagnosticați cu gripă, 63 cu pneumonii, iar 61 cu sinuzite, răceli, viroze. 
Toți pacienții au primit tratament și indicații specifice diagnosticului, iar în cazul a 77 de pacienți ( 20 de adulți și 57 de copii) medicii au recomandat continuarea tratamentului sub supraveghere medicală, pe secții precum: Pneumologie, Pediatrie I și II, Medicină Internă, Boli Infecțioase (Adulți și Copii).  
Pentru prevenirea infecțiilor respiratorii, medicii ne sfătuiesc să adoptăm câteva obiceiuri simple dar de mare ajutor, precum: igiena riguroasă a mâinilor, evitarea spațiilor aglomerate, vaccinarea sezonieră, consumul de alimente bogate în vitamine și minerale, hidratarea corespunzătoare (apă, ceaiuri, supe).

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite