Hub Cultural mARTA anunță cu bucurie că scurtmetrajul „ARAD. Despre oameni și fragmente de oraș” se află pe lista filmelor eligibile pentru nominalizare la prestigioasele Premiile Gopo 2026.
Filmul s-a născut în cadrul a două ateliere de non-ficțiune coordonate și dezvoltate de regizorii
Carmen Lidia Vidu și Julien Javions în cadrul Underground Festival, organizat de Hub Cultural mARTA. Proiectul reprezintă rezultatul unui proces artistic autentic, construit prin colaborare, explorare și implicare directă în realitatea orașului.
Prezența pe lista filmelor eligibile confirmă faptul că aceste ateliere nu sunt doar spații de formare, ci adevărate platforme de producție cinematografică, unde ideile prind contur și devin creații relevante la nivel național.