Gheorghe Falcă: „Este nevoie de politici integrate, finanțare direcționată și parteneriate reale între educație, industrie și autorități” (FOTO)
Europarlamentarul Gheorghe Falcă a prezentat activitatea recentă, cu accent pe activitatea în comisia TRAN.
„Raportul la care lucrez vizează modul în care viitorul buget multianual trebuie să susțină competitivitatea și securitatea Uniunii prin investiții consistente în transporturi. În Comisia pentru transporturi și turism, munca mea se concentrează pe legătura directă dintre infrastructură, piața internă, coeziune și capacitatea UE de a reacționa în situații de criză”, a spus acesta.
Gheorghe Falcă a spus că susține o creștere substanțială a bugetului CEF pentru transport, pentru a răspunde nevoilor reale de infrastructură, logistică, reziliență și mobilitate.
„Un element central al strategiei mele este separarea clară a finanțării civile de cea pentru mobilitate militară. Propun două linii bugetare distincte, una pentru CEF Transport și una pentru Mobilitate Militară, cu alocări dedicate, vizibile și previzibile. Această separare este esențială pentru transparență, control parlamentar și pentru ca beneficiarii să poată planifica proiecte pe termen lung. Solicit, de asemenea, o creștere de minimum 10% pentru fiecare dintre aceste două componente, exprimată atât în prețuri constante, cât și în prețuri curente, pentru a proteja valoarea reală a investițiilor”, a declarat europarlamentarul.
Gheorghe Falcă a vorbit și despre Bugetul pentru 2027, un buget de tranziție. Pentru state precum România, este esențial ca fondurile deja alocate să fie utilizate integral și ca proiectele mature să nu fie amânate din motive bugetare sau administrative.
Europarlamentarul arădean s-a referit și la Fondul european pentru competitivitate. În Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale, acesta a fost desemnat raportor din umbră al Grupului PPE pentru European Competitiveness Fund. Fondul reunește mai multe programe europene și urmărește consolidarea bazei industriale, sprijinirea tranziției verzi și digitale și creșterea autonomiei strategice a Uniunii. Gheorghe Falcă a remarcat dezechilibrele reale de pe piața muncii.
„Educația este elementul central, în special educația vocațională și profesională. Intervenția trebuie să fie timpurie. În lipsa unor politici rapide și aplicate, pierdem generații întregi, nu doar oportunități economice. Datele Eurostat confirmă gravitatea situației. În 2024, media Uniunii Europene a tinerilor între 15 și 29 de ani care nu erau nici angajați, nici în educație sau formare a fost de 11%. În România, procentul ajunge la aproximativ 19%, cel mai ridicat din Uniune. Nu mai este timp pentru declarații generale sau sloganuri. Este nevoie de politici integrate, finanțare direcționată și parteneriate reale între educație, industrie și autorități, astfel încât tranzițiile economice să nu lase în urmă oameni și regiuni”, a declarat Gheorghe Falcă.
Foto: Vasile Zărăndan


















