Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Gafe inocente vs  gafe impardonabile

Am stat peste o săptămână până să mă autoconving că subiectul pe care l-am abordat are doza de importanță necesară. E vorba de declarația hazardată a premierului Viorica Dăncilă referitoare la mutarea ambasadei României în Israel, de la Tel Aviv la Ierusalim. În aparență, pare o nouă gafă, de care ne putem amuza și, încet-încet, să ajungă în uitare. Dar, din păcate, lucrurile nu sunt chiar așa de simple.

Gafe inocente vs  gafe impardonabile
Comentează 2

Această gafă, impardonabilă din punctul meu de vedere, lezează poziția internațională a României, punând țara noastră într-o postură delicată. Pentru oamenii de rând, iertată-mi fie exprimarea, gafa nu pare într-atât de gravă, dar cei care cunosc puțină diplomație, politică externă și aspecte geostrategice, înțeleg că problema israeliană este una sensibilă, care nu poate fi tratată prin declarații hazardate.

„Porumbelul” scos de Viorica Dăncilă se înscrie într-o serie de gafe declarative care ating unele zone sensibile ale diplomației românești. Să ne amintim cum aceeași Viorica Dăncilă a confundat Priștina cu Podgorița, două capitale aflate îl același areal, balcanic, și unde ecourile conflagrațiilor zonale încă nu s-au stins cu totul. Sau ministrul Agriculturii, care a avut o exprimare nefericită cu privire la sacrificarea porcilor atinși de pesta: „Îi ardem ca la Auschwitz” (citez din memorie!). Ori alt (fost) ministru al actualei guvernări, Mihai Fifor, care ne spunea de rachetele ofensive de la Deveselu, prilej pentru „Marele Urs” să arate cu degetul spre România. Ca să închei acest lanț de gafe, mai citez tot din memorie o altă greșeală, aceea de a pune invers steagul Estoniei, cu prilejul inaugurării Consulatului Onorific de la Constanța.

Sigur au mai fost și alte gafe, mai mari sau mai mici, cu cormorani, pamblici și alte cele, au fost și alți politicieni care au gafat, nu doar cei din actuala guvernare. Cioloș a trasat cursul unui feribot de la Constanța tamnai la Baku, care are deschidere la mare, dar la o mare închisă. Dar acest gen de gafe, inocente în fondul lor, nu aduce prejudicii de imagine României, ci doar celor care declară și care se fac de râs. În schimb, celelalte gafe, enumerate în prima parte, trag greu la credibilitatea României, riscând chiar compromiterea unor relații diplomatice construite de-a lungul anilor.

Teofil Grădinaru

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite

Inchide