Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Comuna Peregu Mare - "o mică Europă" în judeţul Arad (FOTO-VIDEO)

Comuna Peregu Mare -
Comentează 1

Peregu Mare este considerată "Mica Europă", câtă vreme aici vieţuiesc 7 naţionalităţi, printre care: români, ruteni, cehi, slovaci, maghiari sau germani.

 

Peregu Mare este o comună de câmpie cu holde bogate, cu pământ foarte bun şi lucrat exemplar. Aici nu există pământ nelucrat, fiind cel mai bun teren agricol din judeţ, în vremea comunismului aici fiinţar multe ferme leguicole. Oamenii sunt foarte harnici şi acest lucru se vede şi pe stradă, în faţa casei fiecăruia.

Stând de vorbă cu primarul comunei, Kovacs Emeric, acesta ne-a spus câteva lucruri despre ceea ce înseamnă administraţia în comuna Pereg.

 

"În 2015 am pornit cu gândul de a fi un an al realizărilor, urmând a vedea roadele din anii precedenţi. Am început cu modernizarea prin pavarea trotuarelor pe o lungime de 1,3 km în ambele localităţi, mai precis, cum e şi firesc, din centrul localităţilor, iar pe viitor vom ajunge pe toate străzile. Trebuie spus că trotuarele s-au făcut pe fonduri UE.

 

Am reuşit să băgăm reţeaua de apă pe 2 străzi din buget propriu.

 

Am realizat şi tribuna stadionului Viitorul, scaunele fiind primite de la fostul stadion UTA. Iată că a rămas ceva din amintirea Doamnei UTA şi va fi păstrat cu mare grijă, fiind ceva de ordin sentimental

 

Am reuşit să realizăm o sală de festivităţi la Şcoala Gimnazială din Peregu Mare, sală de care vor beneficia atât elevii cât şi locuitorii comunei, fiind o sală mulţifuncţională, aici putând avea loc nunţi, botezuri şi alte evenimente culturale.

 

Am organizat în 2 iunie, în Peregu Mic, festivalul folcloric maghiar, acesta fiind realizat cu sprijinul Centrului Cultural. În ultimul week-end din iulie am organizat Zilele localităţii Peregu Mic, iar în data de 15 august am avut a III-a ediţie a Sportului, eveniment desfăşurat pe stadionul din Peregu Mare, cu participarea tuturor tinerilor de pe raza comunei, fiind o reuşită, cu multe concursuri şi voie bună, un lucru prin care reuşim să atragem tineretul şi să-i ţinem uniţi indiferent de etnie. Iar pe 29 şi 30 august am avut zilele localităţii Peregu Mare. A III-a ediţie a fost o sărbătoare peste aşteptări de frumoasă. Vreme bună, muşţi artişti dar şi spectatori cu program variat penru toate gusturile. Prima zi a debutat cu un concurs de ceaune, fiecare echipă având reţetă proprie, câştigători fiind echipele Barabas-Ţepeş, Pista şi Paprika. Apoi pe stadion s-a derulat meciul dintre Peregu Mare şi Secusigiu, încheiat la egalitate, 5-5. A urmat un frumos concert de muzică uşoară cu formaţia DAGGU PROJECT, şi apoi un bal în aer liber cu formaţia Riziko, până după miezul nopţii. Duminică sărbătoarea a debutat cu defilarea frumoaselor majorete din Nădlac. A urmat slujba religioasă la Biserica Romano-Catolică, a preotului Demeter Solomon, slujbă susţinută în 4 limbi, a etniilor din comună. La ora 16 alaiul s-a deplasat la scena din parc, la festivitate fiind prezenţi şi primarul din Şeitin, Totorean Mircea, primarul din Dorobanţi, Almasi Vicenţiu, viceprimarul din Semlac, Geani Cazacu, preşedintele UDMR, Peter Farago şi preşedintele Uniunii Cultural a Rutenilor din România, Francisc Gal. După debutul majoretelor din Nădlac, a urmat ansamblul de dansuri slovăceşti Salasan din Nădlac, iar formaţia Napraforgo a prezentat o suită de dansuri maghiare. Junii Semlacului au susţinut şi ei un progra artistic, prezentă pe scenă fiind şi formaţia de dansuri moderne Just Us. Tot o suită de dansuri populare din zonă a susţinut şi o trupă de tineri elevi din Peregu Mare, precum şi cântece specifice fiecărei etnii din zonă. Trupa de dansuri înfiinţată anul acesta a purtat pentru prima dată noile costume populare realizate prin grija primăriei. Corul tinerilor localnici a susţinut un recital în limba ruteană. După ora 21  început un concert de muzică populară până târziu în noapte. Le mulţumesc tuturor celor ce au fost alături de noi la această sărbătoare.

 

Pentru anul acesta am reuşit să finalizăm procedura de achiziţie pentru asfaltare străzi, iar în a doua jumătate a lunii septembrie vom demara execuţia asfaltărilor în comună, iar până la sfârşitul anului dorim să modernizăm tot iluminatul stradal cu leduri, fiind mult mai eficient şi economic pe toată raza comunei.

 

Asigurăm toate condiţiile pentru începerea anului şcolar, inclusiv aprovizionarea cu lemne de foc pentru ca programul şcolar să se desfăşoare în bune condiţii.

 

Ne mândrim cu faptul că în acest an am reuşit să înfiinţăm o formaţie de dansuri populare şi în Peregu are, pentru că în Peregu Mic avem un asemenea ansamblu de 3 ani. Am achiziţionat 8 perechi de costume populare, deocamdată pentru domnişoare, urmând ca în scurt timp să achiziţionăm costume şi pentru băieţi. Instructor este Marin Stan la Peregu Mare, şi Zambori Renata la Peregu Mic.

 

În week-end începe campionatul de fotbal al ligii a VI-a, unde participă şi echipa noastră, Viitorul, echipă pe care o am la suflet, eu înfiinţând această echipă, şi sper ca în acest sezon să promovăm în eşalonul superior.

 

În final, doresc tuturor cititorilor ARQ şi locuitorilor comunei multă sănătate, fericire şi realizări, şi vă aşteptăm cu drag la orice eveniment organizat în comuna noastră", a sus primarul Kovacs Emeric.

 

Foto-video-text: Dorin Bodea

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite