Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

„Foc și Apă” în fotografie la Atrium Mall Arad

„Foc și Apă” în fotografie la Atrium Mall Arad
Comentează

  Asociația Foto Club Arad în colaborare cu Atrium Mall Arad vă invită să admirați, în cadrul spațiului expozițional de la Etajul 1, până la finalul lunii iulie, Salonul de artă fotografică „Foc și Apă”.

Anul trecut expoziția a fost prezentată iubitorilor de frumos din mai multe locuri: Salonta, Békéscsaba, Gyula, Arad (la Biblioteca Județeană „A. D. Xenopol”) și Oradea. A fost o colaborare deosebită între prieteni fotografi de la Atelierul Foto Marvany din Bekescsaba (Ungaria), Fotoclub Székely Aladár din Gyula (Ungaria), Asociația Cultural-Artistică Slash Light din Oradea și Asociația Foto Club Arad.

De această dată am hotărât să prezentăm din nou, din partea Asociației Foto Club Arad, 15 fotografii cu dimensiunea de 50/70 cm. realizate de Brighita Niță, Călin Creștin, Mircea O. Boran E.AAFR, Octavian Iolu, Octavian Silaghi Art. AAFR și Ovidiu Filip.

Acest salon nu va avea un vernisaj, iar din cauza spațiului destul de restrâns, am hotărât să prezentăm numai fotografiile colegilor de la clubul nostru.

„Expoziția „Foc și Apă” explorează simbolistica profundă a două dintre elementele fundamentale ale naturii. Focul, cu energia și pasiunea sa transformatoare, se află în contrast cu apa, ce simbolizează purificarea, flexibilitatea și calmul. Împreună, aceste elemente reflectă esența vieții, echilibrul și opoziția din existența umană. Prin intermediul acestui proiect vizual, expoziția oferă o introspecție în imagini, surprinzând emoțiile și stările sufletești influențate de aceste forțe fundamentale.”

Mulțumesc prof. Ioana Nistor pentru aceste cuvinte deosebite!

Vă așteptăm la expoziție!

 

Mircea O. Boran E. AAFR
Președintele Asociaţiei Foto Club Arad

Fondat 1968

www.fotoclubarad.ro

tf. 0040744863266

 

Galerie foto (8)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite